F.T.

După ce duminică, 17 ianuarie a.c., membrii sindicatelor EQUITAS ( Penitenciarul de femei Târgşor) şi SOLIDARITATEA (Penitenciarul Ploieşti) au pichetat Prefectura Prahova, ieri au ajuns şi în Bucureşti.
Cu alte cuvinte, după cum ne spunea, mai în glumă, mai în serios, Adrian Grigoroiu, liderul sindicaliştilor de la Târgşor, „vom lua cu asalt Capitala”. Şi au luat-o. La figurat, desigur, ” în linia întâi” aflându-se şi Gheorghe Constantin, preşedintele Sindicatului SOLIDARITATEA.
Tot Adrian Grigoroiu – de la care am primit şi imaginile de la acţiunea de ieri – ne-a mai precizat că au fost aproximativ 100 de persoane din cadrul Caravanei FSNPPC şi Cartel ALFA (la care sunt afiliate şi cele două sindicate din cadrul penitenciarelor prahovene) care, ieri, şi-au manifestat nemulţumirile vizavi de măsurile luate de Guvern. Iar una dintre cele care „ard” cel mai tare la buzunare este îngheţarea salariilor!
Reamintim că revendicările protestatarilor au vizat şi vizează în continuare deblocarea negocierilor colective, aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare, salarii minime decente, pensii echitabile şi, după cum aminteam mai sus, renunţarea la îngheţarea salariilor.