F. T.

Sunt oameni pe care ajungi să îi invidiezi. Sunt colegi care ştiu să pună preţ pe caracter mai întâi. După aceea pe funcţie. Sunt caractere cum rar întâlneşti!
Exemplificăm: într-o postare pe Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova este scris: „După 27 de ani de activitate în folosul prahovenilor, plt. adj. Frusinoiu Ștefan se bucură de momentul trecerii în rezervă.
Camarazii și misiunile au pus amprenta asupra lui și se retrage mulțumit pentru că a făcut tot ce și-a propus pentru siguranța cetățenilor.
Cu sufletul plin de emoții și-a luat rămas bun de la colegi, însă a promis că va reveni ori de câte ori îi va fi dor de unitatea în care s-a format ca salvator!
Colegii îți doresc multă sănătate, pensie lungă și o viață liniștită și împlinită!”.
Oameni, caractere, colegi…Modele pentru toţi!