Preşedintele american Joe Biden a semnat un decret pentru a îndemna guvernul federal să achiziţioneze mai multe bunuri şi servicii de la companii americane, cu riscul de a-i irita pe unii parteneri comerciali cum ar fi Canada, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Putem crea mai multe locuri de muncă” în industria manufacturieră, a dat asigurări Biden într-o conferinţă de presă. „Nu accept ideea că vitalitatea sectorului manufacturier american este de domeniul trecutului”, a adăugat el. Legea existentă, ‘Buy American Act’ din 1933, obligă deja guvernul să acorde contracte companiilor americane atunci când acest lucru este posibil, însă există multe excepţii şi oportunităţi de derogare, fapt denunţat de mult timp de numeroase întreprinderi mici şi mijlocii. Unele produse sunt astfel ştampilate cu ‘Fabricat în SUA’ deşi o mare parte din componentele lor provin din alte ţări.
Guvernul federal cheltuieşte în fiecare an circa 600 de miliarde de dolari pentru securitatea ţării. „Trebuie să ne asigurăm că aceşti bani ajung la companii americane”, a spus Biden.
Noul lider de la Casa Albă reia astfel o temă dragă a predecesorului său Donald Trump.
Susţinerea industriei americane nu este o surpriză, fiind o promisiune electorală a lui Biden, care trebuie să dea satisfacţie şi bazei electorale a predecesorului său.