Arabia Saudită, Kuweit, Irak și, acum, Turcia, la cel mai bun nivel, acesta este traseul extern al carierei antrenorului ploieștea Eusebiu Tudor!
Deținător al Licenței ”PRO”, fostul jucător și antrenor al Petrolului (echipă pe care a antrenat-o atât în eșalonul secund, cât și în Liga I) se află în fața unei noi provocări, semnând cu clubul turc de prim-eșalon Rizespor, unde face parte din staff-ul lui Marius Șumudică!
Șumudică și Tudor lucrează pentru prima dată împreună, la ani buni distanță de momentul când erau ultima oară adversari, într-un Petrolul – Astra 0-1 (august 2015, meci incredibil, cu două penaltiuri ratate de către ploieșteni!).
Plecat de doar câteva săptămâni de la Gaziantep, unde a obținut rezultate excelente, Șumudică a semnat imediat cu o altă echipă de prim eșalon, Rizespor, pentru un an și jumătate, din staff-ul cu care acesta va lucra în noua aventură profesională făcând parte și Eusebiu Tudor!
Marți după amiază, noua conducere tehnică a lui Rizespor a efectuat primul antrenament la Rize, în efectivul echipei aflându-se și câțiva jucători trecuți prin Liga I, Fernando Boldrin (ex Astra, Chiajna și FCSB) și Djokovic (CFR Cluj). Debutul echipei tehnice din care face parte și ploieșteanul Eusebi Tudor va fi la sfârșitul săptămânii, într-un meci extrem de dificil, contra celor de la Fenerbahce!
De menționat că, până acum câteva săptămâni, Sebi a fost secundul lui Mihai Teja, la FC Voluntari, club unde a activat tot anul 2020, reușind cu echipa ilfoveană, sezonul trecut, o salvare de la retrogradare ”de efect”, după o serie excelentă de rezultate.
De menționat că Șumudică a avut ”mână bună” la antrenori din județul nostru, acesta lucrând în trecut, în Dubai, Arabia Saudită, Turcia și la mai multe cluburi din România, inclusiv la Astra (unde a luat campionatul), cu Carmel Bărbulescu – acum tehnician la Astra 2!
Din păcate, deși au ”CV”, nu glumă, în ultimii ani, o serie de antrenori prahoveni, printre care și cei mai sus amintiți (dar și Măldărășanu, Răchită sau Pârvu, de exemplu) , nu au avut ”loc” în ”proiecte” derulate la noi în județ, unde, cu siguranță , ar fi putut aduce un plus evident.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINSTANTANEE din Prahova
Articolul următorEvenimente