Activ Prahova Ploiești – Dacia Mioveni 17-21 (10-12)
Petre Apostol
Ieri, în prima zi a turneului de la Braşov din Liga Florilor la handbal feminin, în care sunt programate meciurile etapei a şaptea din competiţie, prima rundă din acest an, echipa Activ Prahova Ploieşti a întânit formaţia CS Dacia Mioveni 2012. A fost un duel între două grupări nou-promovate, aflate în cursă pentru a evita locurile direct retrogradabile, ambele având câte trei puncte după primele cinci meciuri disputate.
Aşa cum era de aşteptat, meciul a fost unul echilibrat, în care fiecare echipă a avut momentele sale bune, dar şi perioade mai puţin reuşite. Echipa prahoveană, antrenată de Florin Ciupitu şi Nicolae Nimu, pornea cu a doua şansă, iar Dacia Mioveni părea să respecte „calculele hârtiei”, desprinzându-se la 7-5, în minutul 19.
Însă, „bufniţele” au întors scorul, marcând de trei ori la rând, prin Vârtic şi I. Leuştean. Spre finalul primei părţi de joc, Onicaş, Cîrjan şi Tomescu au readus echipa argeşeană în avantaj, care a intrat la vestiare cu un ecart de două goluri, scor 12-10.
La reluarea meciului, echipa din Mioveni a marcat de trei ori, fără replică din partea prahovencelor, majorându-şi avantajul la cinci lungimi. Elevele antrenorilor Ciupitu şi Nimu nu au cedat, însă, reuşind să revină în joc, printr-un parţial de 5-2, Creţu (de două ori), Florea, Vârtic şi portarul Inculeţ marcând pentru Activ, apropiindu-se la un două goluri de CS Dacia, scor 15-17, în minutul 50.
Asaltul „bufniţelor” a fost stopat de o eliminare temporară, echipa argeşeană profitând la maximum de avantajul numeric, revenind la patru goluri avans, scor 20-16. A fost, practic, momentul decisiv, mai ales că echipa prahoveană a mai încasat o eliminare temporară, iar CS Dacia Mioveni a gestionat perfect finalul de meci, obţinând victoria cu scorul de 21-17.
Despre meci, antrenorul principal al echipei prahovene, Florin Ciupitu, ne-a declarat: „Diferenţa s-a realizat la linia de nouă metri. Am reuşit să rezolvăm problema aruncărilor de la şapte metri, am blocat-o foarte bine pe cea mai bună jucătoare a lor, Toma, dar ele au reuşit să marcheze din afara semicercului, capitol la care noi nu am avut randamentul dorit. Este greu de jucat fără soluţii pe interi, deoarece este o risipă mare de energie în atacul nostru, iar echipele deja au început să ne cunoască, acum, şi ne pot bloca mai uşor. Determinare a existat la ambele tabere. Acest rezultat nu este unul decisiv pentru şansele noastre de a ne menţine în prima ligă. Dar, trebuie să găsim soluţii, mai ales că, în momentul de faţă, noi jucăm cu nucleul format în divizia a doua, titularele sunt aceleaşi ca la începutul campionatului, iar, din păcate, unele jucătoare de rezervă nu au arătat că pot aduce un plus, nu au realizat progresul aşteptat de noi, stafful tehnic. În aceste condiţii, echipa este normal să fie uzată, jucătoarele nu sunt la capacitate maximă de efort. Asta nu este, însă, o scuză pentru rezultat. Urmează să avem o şedinţă cu persoanele din Consiliul de Administraţie al clubului, în care le vom prezenta, din nou, ceea ce avem nevoie. Se va face o analiză şi sperăm să stabilim o strategie pentru ceea ce urmează. Se mai pot face transferuri, dar depinde foarte mult de ceea ce doresc cei din conducerea clubului. Atât noi, stafful tehnic, cât şi fetele nu suntem mulţumiţi doar cu a face act de prezenţă în Liga Naţională. Ne dorim mai mult decât atât!”.
Activ a contat pe următoarele jucătoare: Paraschiv, Inculeţ (un gol), A.Popescu – Vârtic (4 goluri; unul de la 7m), I. Leuştean (3), Creţu (3), Şerban (2; unul de la 7m), Florea (1), Bucă (1), Panaite (1), Beşleagă (un gol de la 7m), Lăscăteu, Mureş, F. Popescu, V. Leuştean, State.
Pentru Dacia Mioveni au marcat Cîrjan 5 goluri, Boian 4, Georgescu 4, Banciu 3, Onicaş 2, Toma 2, Tomescu 1.