Echipa de handbal masculin de la CSM Ploieşti a debutat, ieri, la cel de-al doilea turneu din actualul sezon al Diviziei A, organizat lângă Turda, în Sala „Mihai Viteazul”, în compania formaţiei CSU Piteşti. Într-o formulă mult schimbată faţă de primul turneu al sezonului, cel din noiembrie, în contextul în care cei mai mulţi dintre jucătorii seniori nu au vrut să semneze contracte pentru acest an, CSM Ploieşti a ţinut piept adversarului doar în primul sfert de oră, scorul după 15 minute fiind 6-6.
Având în componenţă mai mulţi jucători cu experienţa primului eşalon, precum Florin Dragomir, Ion Stan sau Răzvan Răpciugă, CSU Piteşti a reuşit, apoi, să se desprindă după un parțial de 6-0. Cu aproape jumătate dintre jucătorii din lot încă juniori, echipa ploieșteană a reuşit în câteva rânduri să se apropie la două goluri de adversari, dar, mult mai omogeni şi mai experimentați, argeşenii au ştiut să gestioneze finalul de meci, obținând victoria la un scor liniştitor: 41-33 (19-14).
Pentru CSM Ploieşti, care participă cu un lot în care se regăsesc şase juniori 1 şi doi juniori 2, au jucat: Ad. Tănăsescu, M. Ion – F. Mereu (9 goluri), P. Albu (7, 3 din „7 metri”), Al. Grigore (4), V. Dincă (3), Ov. Niculescu (2), R. Iacob (2), Al. Ghiţă (2), Al. Ilie (2), R. Dumitru (1), M. Dragomir (1) şi Al. Niţă.
De remarcat prezența în echipa piteșteană a doi jucători care au evoluat la CSM Ploiești anul trecut, Paraschiv și Stănescu, ambii marcatori în meciul de ieri.
Pentru CSU Pitești au evoluat: Dragomir, Schitu – A. Stan 8, I. Stan 6, Motoi 4, R. Răpciugă 4, Bucătaru 4, Pop 4, Mărgărit 2, Acsinia 2, Paraschiv 2, Stănescu 2, Hodorog 1, Mihalache 1, Drăguț 1, Barbu.
Astăzi, CSM Ploiești va avea zi liberă, în condiţiile în care CSU Târgovişte nu s-a prezentat nici la acest turneu. Astfel, următoarea partidă a ploieștenilor va fi cea de sâmbătă, cu CNE Sighişoara (ora 15.20), după care, tot ca urmare a absenţei dâmboviţenilor, confruntarea cu CS Politehnica Iaşi, din ultima zi a turneului, a fost devansată pentru ora 14.50.