Luiza Rădulescu Pintilie
Purtând mirosul cernelii tipografice, tocmai a ieşit de sub tiparul Editurii Karta-Graphic din Ploieşti cea de-a doua carte de poezie semnată de preotul profesor iconom stavrofor Pârvu I. Gheorghe, strângând în mai bine de trei sute de pagini cele mai luminoase dovezi despre har şi iubire de Dumnezeu, de oameni şi de viaţă, pe care le împărtăşeşte, cu bucurie şi smerenie, cel care a ales să slujească nu numai în altarul cu sfinţi al bisericii, ci şi semenilor printre care este trăitor. În 2019, dădea glas unor emoţionante “Ecouri în poezie”, strânse într-un volum de debut cu atât mai valoros în trăiri, emoţii şi simţăminte cu cât avea înţelepciunea senectuţii autorului şi toate împodobirea experienţei sale de păstor întru credinţă şi de om între oameni. Cu 65 de ani în urmă, elev în anul I al Seminarului Teologic din Curtea de Argeş fiind scria primele sale versuri, iar în timp şi-a păstrat apropierea de rostirea frumoasă a cuvintelor şi de aşezarea în rimele şi în ritmul lor a gândurilor, a frământărilor, a bucuriilor, a izbânzilor, a mărturisirilor, a nădejdilor şi deznădejdilor care l-au încercat de-a lungul timpului, în cei 82 de ani de viaţă şi în toată vremea pe care, cu timp şi fără de timp, de la hirotonisirea sa ca preot în primăvara anului 1962 de către Preasfinţitul Părinte Teoctist devenit apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a dăruit-o misiei sale preoţeşti. Dedicată copiilor săi Elena Mihaela, Cristian -Nicolae, Nicoleta şi Sergiu Constantin şi purtătoare a amintirii vii a soţiei sale, preoteasa Maria Pârvu, făcând în tot şi toate trimitere la viaţa cea de toate zilele, cartea “Viaţă şi duhovnicie” e cu mult mai mult decât o simplă alăturare de versuri, căpătând forţa, intensitatea şi profunzimea unui îndreptar existenţial, care alătură sinceritatea şi umorul observaţiei, câteodată chiar stângăcia ei, autenticităţii necăutate a trăirilor de om şi de preot şi bucuria împărtăşirii lor către cei în slujba cărora preotul Pârvu I. Gheorghe a ales să fie aproape deasupra propriei vieţi.
După ce domnia sa m-a rugat să scriu câteva cuvinte pentru paginile de început ale acestei a doua cărţi, am avut astfel ocazia să-i citesc, în manuscris, versurile scrise cu o caligrafie impecabilă, păstrată din vremea în care a fost tânăr învăţător . Şi mi-a fost limpede, aşa cum de altfel am mărturisit într-un fel de prefaţă – pe care o întregesc cu mult mai bine înseşi versurile autorului, fotografiile şi documentele din arhiva sa personală, cu atât mai mult cu cât păstrează parfumul şi patina timpului- că sufletul său de om şi de preot s-a modelat într-un fel cu totul aparte din chiar momentul naşterii sale. Venit pe lume într-o familie apropiată, prin cele două ramuri, slujirii preoţeşti, a primit de la însăşi mama sa, şcolită în sfinţenia şi frumuseţea cântărilor bisericeşti şi deopotrivă dinspre înzestrarea tatălui său de a cânta în strană, şi ocrotirea cântecului de leagăn, dar şi deschiderea spre iubirea de Dumnezeu şi de oameni, fără de care cu siguranţă nu ar fi putut deveni un îndrumător atât de dăruit prin cuvintele înscrise în cărţile cele sfinte, dar şi prin întreaga pildă a vieţii sale, aşa cum se dovedeşte a fi fără de obosire pentru toţi cei pe care îi păstoreşte în parohia Bisericii “Sfinţii Voievozi“ din Urlaţi, dar şi în toate locurile şi împrejurările în care duce cu sine vocaţia sa preoţească şi simplitatea purtării omeneşti. Nu întâmplător în capitolul III al cărţii – “Slovele preţuirii”- există înălţătoare dovezi ale iubirii şi aprecierii unor semeni – profesori, slujitori ai dreptăţii, reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene “Cultul Eroilor” Prahova- ca o meritată lumină de sfântă candelă dăruită sufletului şi gândului său. La rându-i, în gânduri mărturisitoare către cititori, preotul Pârvu I. Gheorghe spune: ”Am încercat să împletesc rugăciunea cu poezia şi înţelepciunea unui om religios, trecut prin viaţă. (… ) M-am alăturat, ca preot şi semen al lor, oamenilor vrednici din jurul meu, ostenitori în munca şi în viaţa lor de fiecare zi, fie ei mai tineri ori deopotrivă anilor pe care îi port. Le-am înţeles bucuriile şi necazurile, nădăjduirile şi temerile, credinţa şi deznădejdea.Toate acestea sunt şi în cuvintele pe care le-am aşezat în fiecare poezie, ca şi cum v-aş fi vorbit, de la inimă la inimă, fiecăruia dintre dumneavoastră, iubiţi cititori”. Iar fiecare dintre poeziile celor două capitole – “Rugăciune murmurată în poezie” şi “Gânduri omeneşti” – e, chiar din titlu, argument convingător al confesiunii distinsului preot-autor: A trăi duhovniceşte; Doamne, unde să alergăm dacă nu la Tine?!; Rugăciune în vreme de necazuri şi boli; Urare şi binecuvântare la revederea după 55 de ani de la absolvirea Facultăţii de Teologie ortodoxă – promoţia 1964; Gânduri alese la mormântul mamei; În amintirea celei dragi; Soarta bieţilor români; Doamne, dă-ne sănătate!; Dragostea nu piere niciodată, ca să dăm doar câteva exemple.
Mai mult decât atât, fiecare vers e în fapt prea modesta mărturisire a unui preot ziditor de biserici, implicat cu rară stăruinţă în viaţa locului şi a omenilor comunităţii sale, pelerin în locuri sfinte din ţară şi din străinătate, predicând cu vrednicie învăţături duhovniceşti şi modelând, cu dăruirea şi blândeţea cuvintelor sale – nectar dulce suflete şi conştiinţe. Iar înzestrarea sa într-ale scrisului a completat, în chip fericit, portretul unui om şi al unui preot care onorează, cu asupră de măsură, şi înfăţişarea sa omenească şi pe aceea de bun slujitor întru duhovnicie. Aşa încât, fără nicio urmă de tăgadă, se potriveşte preotului profesor iconom stavrofor Pârvu I.Gheorghe, deloc înalt de statură, dar înălţător prin întreg felul său de a fi şi de a se înfăţişa, adevărul vorbelor înţeleptului care a spus că acela care are harul şi bucuria de a scrie şi de a-şi împărtăşi gândurile şi trăirile este mâna cea dreaptă a lui Dumnezeu! Iar cartea “Viaţă şi duhovnicie”, pe care şi-a pus semnătura existenţială, de suflet, de credinţă şi de trăire, e dovada!
