• Dariana Didiliuc, la a noua medalie din carieră

Petre Apostol

Reprezentantul Clubului Sportiv Universitar Ploieşti, Mihai Ştefan, a reuşit să cucerească, pentru al doilea an consecutiv, medalia de aur la Campionatele Naţionale de Şah, proba de dezlegări de studii şi de probleme.
Cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Naționale de dezlegări pentru seniori s-a desfășurat sâmbătă, 28 noiembrie, la București, în Sala „Nadia Comăneci” din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului.
La capătul a două ore de confruntare cu problemele propuse de către arbitrul competiției, Dinu-Ioan Nicula, ierarhiile au confirmat continuitatea în pregătirea specifică, toți ocupanții podiumurilor având, până la ora finalelor, cel puțin o medalie națională de seniori, la dezlegări.
Mihai Ştefan, care este încă junior, a devenit campion naţional, încheind cu 23,3 puncte, fiind urmat de Răzvan Dicu (CS Otopeni; 18,9 puncte), respectiv de Radu Toma (CSU ASE Bucureşti; 16 puncte).
În plus, aproape de o medalie a mai fost un sportiv de la CSU Ploieşti, anume Andrei Bulău, care a încheiat cu 15,3 puncte, ocupând locul al patrulea, poziţie pe care s-a situat, de altfel, şi anul trecut.
De asemenea, de remarcat ar mai fi şi performanţa sportivei ploieştene Dariana Didiliuc, componentă a Clubului Sportiv Municipal Craiova, care şi-a trecut în palmares cea de-a noua medalie naţională din carieră. Sportivă aflată în anul întâi la doctorat la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Dariana a obţinut medalia de argint, cu 19,5 puncte, fiind foarte aproape de prima clasată, Luiza Marin (Clubul Central de Şah Bucureşti), care a adunat 21,75 puncte.