F. T.

Ieri dimineaţă, două echipaje de stingere, unul de prim ajutor, unul de descarcerare, precum şi o ambulanţă SMURD au fost concentrate pe Strada Republicii – în Zona Catedralei – acolo unde, potrivit primelor informaţii, într-un apartament situat la etajul şapte ar fi avut loc o explozie, urmată de un incendiu.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Şerban Cantacuzino” Prahova, informaţia că a avut loc o explozie a fost falsă, din apartamentul respectiv auzindu-se bubuituri din cauza unor şprayuri cuprinse de flăcări.
Incendiul ar fi izbucnit, potrivit primelor concluzii, de la o lumânare aprinsă.
Din nefericire, însă, o femeie în vârstă de 70 de ani a suferit arsuri pe faţă şi pe membre. Aceasta a fost asistată medical la faţa locului, pentru ca, mai apoi, să fie transportă la spital.