F.T.

În seara zilei de 25 decembrie a.c., poliţiştii de la Postul din Drajna, precum şi oameni ai legii din cadrul Secţiei de Investigaţii Criminale a IPJ Prahova, au fost sesizaţi în legătură cu faptul că în satul Nucşoara (comuna Poseşti), a avut loc o altercaţíe, în urma căreia un bărbat şi-a pierdut viaţa.
Cazul este instrumentat în prezent de către un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Potrivit unor surse judiciare, victima (în vârstă de 40 de ani) este din Sri Lanka, iar presupusul agresor (48 de ani) – rănit şi el în altercaţie, ulterior internat la Spitalul Judeţean de Ugenţă Ploieşti – are aceeaşi naţionalitate.
Cei doi bărbaţi lucrau la un abator din localitate, iar în seara zilei de Crăciun se pare că, pe fondul consumului de alcool, agresorul şi-ar fi înjunghiat victima cu un cuţit.