N. D.

Cu o bogată experienţă în relaţiile de colaborare în domeniul economic dintre România, respectiv mediul de afaceri prahovean şi diverse state ale lumii, recent, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova a primit o nouă recunoaştere a activităţii sale. Concret, Aurelian Gogulescu deţine, mai nou, şi calitatea de vicepreşedinte onorific al Asociației pentru Marketing și Management European (EUMMAS). Potrivit CCI Prahova, decizia forului amintit a avut la bază reputația și reușitele profesionale ale preşedintelui CCI Prahova, experiența și cunoștinele sale urmând să aducă plusvaloare acestei asociaţii. Asociația pentru Marketing și Management European a fost fondată în anul 2007 ca organizație profesională non-guvernamentală și non-profit. Având sediul în Banja Luka, Bosnia și Herţegovina, obiectivele acesteia sunt desfășurarea de studii de cercetare științifică și profesională în domeniile marketing și management, crearea unei rețele profesionale și academice care să sprijine diseminarea de informații și schimbul de experiență, sprijinirea afacerilor, a instituțiilor educaționale etc. Pe de altă parte, misiunea acesteia este şi sprijinirea companiilor la nivel internaţional, mai mult decât necesară de acum încolo în contextul pandemiei.
De adăugat faptul că, anul acesta, preşedintele CCI Prahova, Aurelian Gogulescu, a mai obţinut o funcţie importantă în domeniul de activitate în care activează. Mai exact, în luna mai, acesta a devenit unul dintre cei şase 6 vicepreședinți ai Camerei de Comerț și Industrie a României, fiind ales în calitatea de președinte al Comitetului pentru diplomație economică.