Nicoleta Dumitrescu

 

Pentru că multe firme au întâmpinat dificultăți în menținerea activității din cauza pandemiei și după trecerea la starea de alertă, autoritățile centrale au încercat să le ofere sprijin și după revenirea la lucru a angajaților, după ce aceștia s-au aflat în șomaj tehnic pe perioada stării de urgență. Astfel, potrivit unei declarații de săptămâna trecută a ministrului Muncii, Violeta Alexandru, la nivel național, aproape 600.000 de persoane au beneficiat de măsura privind acoperirea a 41,5% din costul salarial, suma plătită până în prezent fiind de două miliarde de lei, cele mai multe solicitări pentru această măsură venind din Bucureşti şi din judeţele Prahova, Sibiu şi Suceava. Solicitând date suplimentare Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, de la conducerea instituției am aflat că, la revenirea în activitate după șomajul tehnic, peste 60.000 de prahoveni au beneficiat de sprijin financiar de la stat. ”Întrucât actualul context socio-economic a influențat semnificativ piaţa forţei de muncă, necesitatea asigurării unui sprijin angajatorilor în vederea reluării activității economice şi menţinerii forței de muncă prin acordarea unui ajutor financiar pentru susţinerea plăţii salariilor angajaţilor începând cu dată de 1 iunie 2020 pe o perioada de trei luni a fost necesară, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea virusului SARS-CoV-2. Conform OUG 92/2020, angajatorii ai căror salariați au beneficiat de șomaj tehnic, precum şi angajatorii ai căror angajaţi au avut contractele individuale de muncă suspendate cel puțin 15 zile în perioada stării de urgență sau alertă, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, de decontarea unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 41,5% din salariul de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020, cu modificările ulterioare. Astfel, în luna iunie a.c., de aceste prevederi au beneficiat 1.896 de firme, cu un total de 19.522 de salariați, în luna iulie 1.976 de firme, cu un total de peste 20.200 de salariați, în luna august 2.024 de firme cu un total de 20.834 de salariați, suma totală decontată fiind de peste 63.000.000 de lei. Menționăm că au beneficiat de această măsură agenți economici prahoveni din toate domeniile care au avut activitatea restricționată în perioada stării de urgență sau alertă, care au transmis solicitări în termenul prevăzut de lege și au avut documentația conformă”, ne-a menționat Cristina Stoichici, directorul AJOFM Prahova. Potrivit acesteia, în cazurile menționate, angajatorii au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă până la data de 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri. În vederea decontării sumelor – respectiv decontarea a 41,5% din salariul de bază brut – angajatorii au suportat integral contravaloarea salariilor și a contribuțiilor aferente şi, ulterior, începând cu data de 1 până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare, au depus prin mijloace electronice, pe platforma www.aici.gov.ro, documentația specifică.
Având în vedere că din cauza pandemiei redresarea economică din România nu dă semne de refacere, reprezentanții guvernamentali au anunțat că acest sprijin este posbil să fie menținut și anul viitor. Cel puțin așa a dat asigurări ministrul Muncii, Violeta Alexandru, aceasta declarând, tot săptămâna trecută, că dată fiind evoluţia lucrurilor, Guvernul ia în considerare ca măsurile de sprijin să fie continuate şi în 2021. În context, ministrul Muncii a precizat că este important să existe o evaluare corectă la finalul anului 2020 în ceea ce privește cerințele pe care le au angajatorii şi angajaţii, o imagine completă asupra impactului acestor programe fiind de ajutor pentru planificarea sprijinului pentru anul 2021.