Giorgiana Radu

 

De luni bune, semnul întrebării, definit în DEX drept semn de punctuație folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative -, ne șade ca o umbrelă peste creștet. Nu spre a ne apăra de ploaia îngrijorărilor ci, dimpotrivă, accentuând din belșug starea de incertitudine sub care ne ducem traiul. Obișnuita interogație în scris mai ales ne cercetează astăzi, de la mic la mare, mult prea intens viețile. Orice decizie am lua, fiecare proiect, fiecare pas pe care intenționăm să-l parcurgem, poartă cu sine un semn de întrebare.

Încrederea, cea care ar trebui să alunge, să anuleze bastonul incertitudinii, nu mai există nici ea. Spre a nu generaliza, voi spune că nu a dispărut cu totul, ci în mare măsură. Cine se face vinovat? Noi toți, cum spunea ministrul Sănătății încercând să găsească explicații pentru tragedia de la Piatra Neamț. De fapt, nu vinovații trebuie căutați, ci modalitatea de a ne recăpăta încrederea. În instituții, în oameni, în cuvântul dat, în medici, în cei acreditați spre lansarea unor mesaje de mare importanță pentru populație.
Încrederea aceasta s-a pierdut și asta se vede la nivelul întregii societăți. Debusolarea se simte la nivel mondial. Omenirea pare prinsă în transa nopții valpurgice. Fake-news-urile iau amploare și devin pentru mulți surse credibile. Fiecare ins acționează așa cum îi dictează graniţele gândirii, întrucât mesaje eronate ajung la el prin intermediul unor persoane/personaje cu impact mediatic major. Astfel, discernământul informației suferă mutații.
Dacă, la începutul pandemiei, medicii erau considerați, redeveniseră eroi, astăzi, eroismul lor a început să se șubrezească. De ce? Poate din vina unora dintre ei care uită să empatizeze cu pacientul, care uită ori n-au știut niciodată că medicina e mai presus de profesie, este vocație, dăruire, dorința de a salva vieți, și nu birul cu fugiții de boala unui om.
În perioada aceasta au murit oameni și din neglijență, nu doar din cauza coronavirusului. Nu e drept să punem ștampila neîncrederii pe toți medicii. Avem, slavă Domnului, mulți doctori care pot fi numiți cu majuscule eroi, dar e oare suficient pentru recăpătarea încrederii unei mase îndârjite?
„Războiul” pro și contra vaccinare e în plină desfășurare. Pe cine să cred eu, cetățeanul neștiutor, care variantă e mai sănătoasă pentru mine dacă, de o parte și de cealaltă, purtători de halate albe îmi dau variante diferite. Cum să disting adevărul, în nepriceperea mea? Pe cine să cred, dacă doctorul X îmi spune că vaccinul mă salvează, iar doctorul Y îmi aduce varianta procopsirii cu o boală incurabilă în urma lui?Probabil îl voi crede pe cel care se agită mai tare, iar de regulă cei zgomotoși sunt cei mai puțin pricepuți, neîndreptățiți să emită opinii bazate pe date științifice, dar cu un uriaș tupeu (aș zice îndrăzneală, dar e prea puțin!) de a se face auziți.
Cine pierde? Cel care are încredere sau neîncredere! Ambele variante par la aceeași altitudine. Important ar fi să găsim calea spre distanțarea cu plus a încrederii. Astăzi, mâine și poimâine din anul ce vine. Acest crez ne-ar ajuta să depășim astfel prăpastia pe care o traversăm.
A fi încrezători poate fi sinonim cu a fi sănătoși, iar dacă sănătatea este pusă sub semnul îndoielii, măcar încrederea să ne rămână verticală.