Federaţia Română de Handbal a stabilit calendarul competiţional al sezonului 2020-2021 al Diviziei A, întrecere la care, la masculin, va lua parte, şi în acest campionat, echipa CSM Ploieşti. Forul condus de Alexandru Dedu a distribuit cele 24 de formaţii înscrise în trei grupe, formaţia ploieșteană, antrenată de Silviu Stănescu, fiind repartizată în Seria B, alături de CS Medgidia, CS Universitatea Craiova, CNOPJ Bucureşti, CSU Constantin Brâncuşi Tg. Jiu şi echipele secunde ale celor de la AHC Dobrogea Sud Constanţa, CS Dinamo Bucureşti şi CSM Bucureşti.
La fel ca în cazul Ligii Zimbrilor, federaţia a decis ca sezonul regulat să se desfăşoare sub formă de turnee (patru urmând să aibă loc, de câte 3 şi 4 meciuri), primul fiind programat în perioada 20-22 noiembrie, la Cluj-Napoca (Sala „Horia Demian” – Seria B) şi la Turda (Sala „Mihai Viteazul” – Seria A şi Sala „Gheorghe Bariţiu” – Seria C). Toate cele trei serii îşi vor derula atunci primele trei etape stagionale, băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu urmând să joace, la Cluj, cu CSM Bucureşti (vineri, 20 noiembrie), CS Universitatea Craiova (sâmbătă, 21 noiembrie) şi CNOPJ Bucureşti (duminică, 22 noiembrie).
Acesta va fi, de altfel, singurul turneu din acest an, următoarele trei fiind programate în 2021: turneul 2 – în perioada 21-24 ianuarie, turneul 3 – în intervalul 19-21 februarie şi turneul 4 – între 18 şi 21 martie.
Conform Protocolului de organizare şi desfăşurare a competiţiilor de handbal, participarea la turnee este condiţionată de testarea Covid-19 prin metoda RT-PCR cu cel mult 48 de ore înainte de data programată pentru începerea competiţiei.
După încheierea sezonului regulat, primele două clasate din fiecare serie și cele mai bune două locuri 3 vor participa la Turneul Final al campionatului, programat în perioada 16-18 aprilie 2021. Primele două clasate la Turneul Final vor promova direct în Liga Zimbrilor, iar formaţiile de pe locurile 3 şi 4 vor susţine meciuri de baraj cu echipele de pe locurile 11 şi 12 din Liga Naţională.
Trebuie menţionat că formaţiile secunde ale grupărilor de prim eşalon, precum şi echipele de la CNE sau CNOPJ nu au drept de promovare şi, chiar dacă se vor situa pe locurile 1-3 la finalul sezonului, nu vor merge la Turneul Final. Locul lor va fi luat de următoarele clasate, ierarhiile urmând să fie refăcute fără rezultatele obţinute de acestea.