România are nevoie de crearea unor nuclee de excelenţă pentru stoparea migrării specialiştilor IT peste hotare şi, în acest sens, pregătim apariţia Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică, ce va avea rolul de liant între zona de stat, zona privată şi zona academică, a declarat, ieri, la cea de-a X-a ediţie a conferinţei #certCON10, Sabin Popescu, şeful Departamentului de Analize, Politici şi Cooperare din cadrul Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), potrivit Agerpres.
„CERT-RO a ajuns la momentul maturizării şi toţi aceşti zece ani de existenţă ai instituţiei au însemnat creştere, maturizare, înţelegere din ce în ce mai profundă a securităţii cibernetice la nivel naţional şi internaţional. Au însemnat implementarea Directivei NIS, preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene în domeniul securităţii cibernetice, provocările ridicate de ceea ce înseamnă securitatea cibernetică, 5G, cooperare foarte multă internaţională, dar şi în plan naţional. De asemenea, a însemnat pregătirea apariţiei unei noi instituţii – Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. România are nevoie de acest Directorat Naţional de Securitate Cibernetică. România are nevoie de o nouă abordare matură, fermă, profesionistă, cu tot ceea ce înseamnă zona civilă a securităţii cibernetice. România are nevoie să-şi pregătească, să-şi motiveze şi să-şi păstreze oamenii profesionişti. România nu este un concept abstract. Nu, România suntem noi, cetăţenii, instituţiile, toţi cei care ne numim români şi care avem o datorie faţă de această ţară şi faţă de noi înşine”, a spus Popescu.
Specialistul a menţionat că, în România, trebuie să se creeze nuclee de excelenţă pentru a stopa migrarea specialiştilor IT şi securitate cibernetică peste hotare.
„România este a şasea ţară din lume ca număr de specialişti ce au absolvit facultăţile IT din ţară, dar paradoxal, are un deficit de peste 15.400 de specialişti IT şi un deficit de 2.000 – 2.200 de specialişti în securitate cibernetică. Putem crea nuclee de excelenţă ce vor contribui la stoparea hemoragiei de creiere şi la menţinerea în ţară a forţei de muncă înalt calificată care, în prezent, migrează peste hotare. Noile provocări în plan internaţional în ceea ce priveşte securitatea cibernetică, precum şi cerinţele Uniunii Europene în domeniu se multiplică în mod continuu. 5G, Inteligenţa Artificială, Big data, standardizare şi certificare cyber etc. necesită un răspuns adecvat nu numai din partea unei instituţii, cât mai ales din partea statelor. Tocmai de aceea, Directoratul va avea rolul de liant între zona de stat, zona privată, zona academică, pentru crearea cadrului naţional adecvat unui răspuns din partea României la aceste noi provocări”, a punctat reprezentantul CERT-RO. Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a organizat ieri cea de-a X-a ediţie a conferinţei anuale internaţionale „The New Global Challenges to Cyber Security – #certCON10”.
Evenimentul s-a desfăşurat exclusiv online şi a abordat subiecte de interes din domeniul securităţii cibernetice, precum: 5G Toolbox, certificare şi standardizare, educaţie, conştientizare şi psihologie în cybersecurity, e-Governance & femei în cyber, incidente şi măsuri de securitate, revizuirea Directivei NIS, tehnologii emergente, IoT, Blockchain etc.