Florin Tănăsescu

 

Rezemată de tejghea, vânzătoarea privea aiurea. Nimeni nu ştia  la ce ori la cine se uită. Ce amintiri o frământă. Din când în când, vorbea neîntrebată: „Chiar şi eu am uitat!”.
– Ciudat, exclamau clienţii! Foarte aiurea să exclami, din senin, „Chiar şi eu am uitat!”. 
– Misterul neelucidat e altul: Ce a uitat? , i-a luat vorba din gură altul.
Trecând  peste acest moment delicat, trecătorii se opreau la magazinul pe care scria „Oferta zilei: Un link despre iarnă. Bonus, o jumătate de primăvară despre o ţară”.
Nu-mi mirosea a bine deloc. Am intrat.
– Primul venit, primul servit! Avem linkuri cu amintiri despre orice anotimp. La comandă, angajaţii firmei vă pot cofecţiona solstiţii şi echinocţii. Ce doriţi?
Ezitam. Chiar şi eu începusem să uit ce mai vreau.
– Spuneţi repede! Mai sunt şi alţii care doresc să cumpere un link spre a vedea cum arată o primăvară sau o vară, o toamnă sau o iarnă într-o ţară.
– Am ales fără să gândesc, cum n-am gândit nici atunci, prin anii 90:
– Aş vrea un link care să arate cum „azi, iarna vrajbei noastre s-a schimbat (…) în toi de vară”.
– N-avem. Dar, lăsaţi comanda la noi. Reveniţi peste alţi treizeci de ani. Următorul!
Nu m-a mirat c-a zis „Reveniţi!”. M-au uimit doar ăia 30 de ani de aşteptare…
Stăteam şi căscam gura – să treacă timpul – la un alt magazin. Antichităţi. Erau expuse în rafturi felinare, o carte – „În căutarea timpului pierdut” – şi patefoane.
Un disc se-nvârtea ca smintit,  precum Bolero, dus la infinit.
Edith Piaf fredona o melodie de-a-ndoaselea. „Da, chiar regret tot ce a fost … Nu, tinereţea… Doar ce-am făcut din ea!”. Mi se părea că era chiar vocea mea.
– Domnul, puteţi schimba placa?, am strigat la anticar.
– Trecătorul nostru, clientul nostru. Fireşte că da !
– Adică, cum „trecătorul”. Nu-ţi calcă nimeni prăvălia ?
– Nu. Vrei să moară de inimă rea? Apoi, schimbă şi placa:
– „Cry, baby!” aud pe altcineva cântând.
– Ce-seamnă asta, moş nebun?
– Să plângi şi să strigi ! Atât ţi-a mai rămas de făcut prin ţara asta. Înţelegi de ce e aglomeraţie la magazinul cu linkuri despre amintiri?
– Nu!
– Mai du-te o dată. Au trecut ăia treizeci de ani.
Femeia care vindea linkuri cu  timpuri-anotimpuri  aştepta.
– Ce vrei să cumperi?
– Chiar şi eu am uitat!
– Asta e bine.Vino cu mine.
Apoi, deschide un link după lichidare de stoc a tuturor timpurilor-anotimpuri despre o ţară în care mă amăgisem că iarna vrajbei noastre se va schimba în vară.
Păream a fi eu, defilând. Păream a fi eu, jurând că-mi apăr ţara. Păream a fi eu cântând „Mândră ţară, tânăr colţ de Rai”.
– Cine-i ăsta ?, am întrebat.
– Nu contează. Important e că şi tu ai uitat.