E oficial: filmul „Între Chin și Amin”, regizat de Toma Enache şi lansat, în cadrul unui turneu naţional, şi la Ploieşti, ar putea reprezenta România la premiile Oscar. Pelicula a fost înscrisă la concursul organizat de Centrul Național al Cinematografiei, care va decide propunerea țării noastre la Oscar 2021.
Filmul are deja o apreciere internațională, din partea unor jurii de profesioniști din domeniu, din peste 25 de țări de pe tot globul, din America de Sud, Statele Unite până în Europa. Cele mai recente premii au fost obținute la Festivalul Independent de Film de la Viena: cel mai bun film de lung-metraj și cea mai bună muzică.
„Am făcut acest pas din două motive. În primul rând, datorită celor 32 de premii internaționale și 12 nominalizări, plus selecții la alte festivaluri internaționale. În al doilea rând, datorită aprecierilor criticilor de la aceste festivaluri, dar și ale publicului. Mulți dintre ei, de la foști deținuți până la magistrați, bloggeri, jurnaliști, actori, au declarat că filmul nostru arată ca un film de Oscar și au spus, direct, că merită un Oscar”, a declarat regizorul Toma Enache.
În Romania a obținut trofeul IPIFF pentru cel mai bun film de lungmetraj, președintele juriului fiind Dinu Tănase, și cinci nominalizări la Gala Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) unde regizorul Toma Enache a fost premiat cu o diplomă de Excelență pentru realizarea filmului oferită de președintele UCIN, Laurențiu Damian. La Gala Gopo filmul nu a fost înscris.
Anul trecut, România a fost reprezentată în competiţia celebrelor premii Oscar de filmul „La Gomera”.
Niciodată România nu a fost nominalizată nici măcar pe lista scurtă a premiilor Oscar, în toată existența acestora.