Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan, în vârstă de 27 de ani, a evoluat, sâmbătă, în primul tur al calificărilor pentru tabloul principal de la turneul WTA de la Ostrava, în Cehia, de categorie Premier.
Aflată pe locul 92 în clasamentul mondial, sportiva din Sinaia a jucat în faza preliminară, confruntându-se, în primul tur, cu Sara Sorribes Tormo, din Spania, situată pe locul 73 WTA, fiind a noua favorită pe tabloul calificărilor.
Partida a început cu patru breakuri consecutive, Ana Bogdan fiind cea care a revenit în ambele rânduri. Dar, apoi, doar sportiva iberică a mai reușit un break, în ghemul al șaptelea, reușind, astfel, să se impună în primul set, cu scorul de 6-4.
În setul secund, ambele jucătoare au realizat câte un break, în ghemurile 3, respectiv 4, după care sportiva din Spania a reușit, din nou, să se desprindă în ghemul al șaptelea, la fel ca în actul întâi. Iar Ana Bogdan nu a putut reveni, Sara Sorribes Tormo câștigând tot cu scorul de 6-4, adjudecându-și calificarea în turul al doilea preliminar, la capătul unui meci care a durat două ore și 14 minute.
Pentru prezența în primul tur al calificărilor, Ana Bogdan a obținut un punct în clasamentul mondial WTA, fiind recompensată cu 2.400 de dolari.