N. D.

La Ploieşti va avea loc o nouă ediţie a Taberei Internaționale de Sculptură Monumentală, prilej cu care Parcul Municipal Vest urmează să se îmbogăţească, din această toamnă, cu noi obiecte de artă. Pentru buna organizare a acestui eveniment a fost anunţată deja şi o lungă listă a instituţiilor organizatoare. Astfel, pe lângă Primăria Municipiului Ploiești, Consiliul Local Ploiești și Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” , partenere în organizarea ediţiei 2020 a manifestării menţionate sunt următoarele instituţii: Consiliul Județean Prahova, Direcția Județeană pentru Cultură Prahova, Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Ploiești, Asociația 24PHArte, Parc Municipal Vest Ploiești, S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești și Teatrul „Toma Caragiu” . Tabăra se va desfășura în Parcul Municipal Ploiești Vest, în perioada 1 octombrie-30 octombrie, deschiderea evenimentului urmând să aibă loc pe data de 1 octombrie, la ora 11.00. Potrivit organizatorilor, fiecare dintre artiștii participanți va realiza o sculptură monumentală, conform proiectului selectat, operele realizate urmând să intre în patrimoniul municipiului Ploiești. Materialul pe care artiștii îl vor folosi la crearea sculpturilor este marmura de Rușchița.