Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit marți, 29 septembrie 2020, într-o nouă ședință extraordinară, organizată în sistem  audioconferință, pentru a supune dezbaterii și aprobării Hotărârea nr.52 /29.09.2020 privind schimbarea scenariilor de lucru a mai multor unități de învățământ din județ ca urmarea a creșterii/scăderii ratei de infectare în localitățile unde se află aceste instituții sau ca urmare a confirmării ca fiind infectați cu noul coronavirus a unor elevi și/sau cadre didactice care au intrat în colectivitate.

  • Pentru Școala Gimnazială Potigrafu, Școala Gimnazială Poseștii Pământeni; Școala Gimnazială Talea; Școala Gimnazială Starchiojd; Colegiul Militar „D. Cantemir” Breaza – cls. XII – 5 clase și IX – 4 clase; Școala Gimnazială Cocorăștii Colț se dispune desfășurarea, începând din 30.09.2020, a activităților didactice prin participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unitatea de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (Scenariul 1) la propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova.
  • Pentru Școala Gimnazială Poienarii Burchii plus structuri; Școala Gimnazială „Radu Tudoran” Blejoi plus Școala Ploieștiori – ciclurile preșcolar, primar, plus cls. VIII, V-VII Școala Blejoi, plus cls. VI Ploieștiori; Școala Gimnazială „M. Viteazul” Boldești Scăeni; Școala Gimnazială Vâlcănești; Colegiul Militar „D. Cantemir” Breaza – cls. X – toate, XI – toate și IX – 1 clasă, se dispune desfășurarea, începând din 30.09.2020, a activităților didactice prin participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi venirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie (Scenariul 2), la propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova.
  • Pentru Grădinița Ploieștiori – grupa mică; Școala Scorțeni plus structuri; Liceul Tehnologic Administrativ și de Servicii „V. Slăvescu” Ploiești – cls. XI C; Colegiul Național „M. Viteazul” Ploiești; Colegiul Național „Al. I. Cuza” Ploiești – cls. X C; Liceul Tehnologic „Elie Radu” Ploiești – cls. IX E și XII H; Colegiul Economic „V. Madgearu” Ploiești – cls. XII E3 și X S7; Liceul Teoretic „Gr. Tocilescu” Mizil – cls. XI A; Școala Gimnazială „Sf. Vasile” Ploiești – cls. VIII C; Colegiul Ferdinand I Măneciu – cls. X C, se dispune suspendarea cursurilor școlare organizate în modalitatea „față în față” și trecerea la Scenariul 3 (participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online), la propunerile consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, avizate de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova, pe o perioadă de 14 zile începând din data de 30.09.2020.
  • În perioada de suspendare a cursurilor, conducerile instituţiilor de învăţământ menționate vor dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:
  1. a) curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor;
  2. b) dezinfecţia curentă şi terminală a spaţiilor instituţiei de învăţământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete;

c) pe perioada celor 14 zile de suspendare toţi contacţii direcţi din cadrul instituţiei de învăţământ ai cazurilor confirmate vor fi izolaţi/carantinaţi la domiciliu.