Tricolorii U21 au ocazia de a sărbători o nouă calificare la Campionatul European pe același stadion pe care au obținut biletele pentru EURO 2019.
Partida România U21 – Danemarca U21 se va disputa la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”, pe 17 noiembrie. Acesta este ultimul meci din preliminariile pentru EURO 2021. Ora de start a partidei care va fi transmisă în direct de PRO TV va fi anunțată ulterior. Până la meciul cu danezii, tricolorii mai au două jocuri de disputat: în Ucraina, pe 9 octombrie, și la Giurgiu, cu Malta, pe 13 octombrie.
În urmă cu doi ani, tricolorii Under 21 învingeau la Ploiești pe Liechtenstein și își asigurau prezența la EURO 2019, acolo unde au ajuns până în semifinalele competiției, reușind astfel să se califice și la Jocurile Olimpice.
Ediția de anul viitor va fi prima cu 16 echipe. Cele nouă câștigătoare ale grupelor preliminare și cele mai bune cinci locuri doi se vor alătura gazdelor Ungaria și Slovenia la EURO 2021. Meciurile din cele patru grupe ale competiției se vor desfășura între 24 și 31 martie 2021.
Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleași două țări, Ungaria și Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.
Inițial, sistemul de calificare includea un play-off între 8 formații clasate pe locul secund în preliminarii, cu cele 9 câștigătoare ale grupelor și cel mai bun loc doi calificate direct la turneul final.
De amintit că România va juca la Ploiești și la seniori, meciul cu Austria, din Liga Națiunilor fiind programat pe ”Ilie Oană”, pe 14 octombrie.

Clasamentul Grupei 8

Danemarca 7 6 1 0 15-6 19
ROMÂNIA 7 5 1 1 17-4 16
Ucraina 6 2 1 3 9-9 7
Finlanda 7 2 1 4 9-11 7
Irlanda de Nord 7 1 3 3 4-7 6
Malta 6 0 1 5 1-18 1