F.T.

Numai în cursul ultimei săptămâni, jandaramii montani au intervenit, în urma a şapte solicitări, pentru îndepărtarea urşilor din zona oraşelor Buşteni, Azuga şi Telega.
Ultima acţiune a angajaţilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova a avut loc pe traseul Jepii Mici „pentru îndepărtarea unui urs şi acordarea de sprijin unui grup format din trei bucureşteni, cu vârstele cuprinse între 28 şi 34 de ani, care nu a mai putut înainta din cauza prezenţei animalului. Persoanele au fost preluate şi coborâte în siguranţă, în oraşul Buşteni”.
Câte intervenţii să fi contabilizat până acum jandarmii prahoveni încă nu ştim.
Cert este că ultima statistică aferentă anului în curs arăta că, la sfârşitul lunii iulie, au fost înregistrate la nivelul instituţiei 78 de apeluri, în urma cărora peste 360 de jandarmi au fost mobilizaţi pentru îndepărtarea a aproape 300 de urşi.
Timp în care s-au făcut solicitări – şi de către Prefectura Prahova, şi de către jandarmerie, şi de către alte instituţii abilitate, pentru a se rezolva, odată şi-odată problema sălbăticiunilor care, de la o vreme încoace, parcă sunt şi ele în campanie electorală!
Deci, în judeţ, avem de toate: şi urşi, şi poluare la greu, şi mizerie şi… nu ne vin acum în cap toate.
N-am auzit, încă, de zebre înaripate! Dar, nu-i târziu.