Nicoleta Dumitrescu, Violeta Stoica

Deși, inițial, în ziua alegerilor locale erau anunțate temperaturi mai scăzute față de zilele precedente, chiar și ploi, ieri a fost o adevărată zi călduroasă de toamnă, un motiv în plus ca electoratul să nu dea vina pe vreme că nu a mers la vot. La Ploiești, după orele prânzului au fost peste 20 de grade C, destule persoane fiind văzute la plimbare, nu puţini alături de copii, stând pe bancă sau completând un bilet la pariuri sportive. Ba, într-o intersecție am văzut chiar o pereche îmbrăcată în ținută de gală, tânăra fiind în rochie lungă, îndreptându-se către o biserică unde urma să aibă loc o cununie religioasă, semn că data de 27 septembrie nu a însemnat doar ziua când s-au ales primarii, președintele Consililiului Județean Prahova, consilierii locali și cei județeni. Şi dacă, în anii anteriori, prahovenii au mers la urne fie pe soare, fie pe ploaie, vânt ori ninsoare, de data aceasta au votat în condiţii cu totul speciale, impuse de pandemie, așa încât, pe lângă obişnuita prezentare a actului de identitate, fiecare alegător a fost obligat să poarte în secția de votare mască de protecție a feței. Iar printre măsurile sanitare impuse în ziua alegerilor s-au regăsit și măsurarea temperaturii, dezinfectarea mâinilor și păstrarea distanței sociale. Cum într-o locație, conform reglementărilor, nu aveau voie mai mult de 5 persoane, practic ieri nu a fost secție de votare în care să nu se stea la coadă, situație întâlnită inclusiv la Ploiești.
La nivel național, peste 18 milioane de români au fost așteptați la urne, la Prahova fiind înregistrați oficial 653.952 de alegători şi amenajându-se 624 de secții de votare. La orele 13.00 – prezența la vot a fost de 20%, pentru ca, peste două ore, numărul prahovenilor veniți la urne să fie peste media națională.
La închiderea urnelor, la ora 21.00, în județul Prahova se prezentase la vot 48,02% din electorat, în total fiind înregistrați 314.069 de votanți, din care 2.934
vot localeau votat prin intermediul urnei mobile.

În condițiile în care, la alegerile locale de acum patru ani, în 2016, prezența la vot în județ, după închiderea urnelor, a fost de 51,3%.
Pentru că votul de ieri a stat sub semnul pandemiei, de menționat și faptul că inclusiv în această zi Prahova s-a aflat printre județele cu un număr destul de ridicat în ceea ce privește îmbolnăvirile cu noul virus. Astfel, potrivit datelor comunicate oficial de către Instituția Prefectului Prahova, ieri s-au mai înregistrat alte 55 de persoane confirmate cu coronavirus, de la începutul epidemiei și până în prezent la nivelul județului fiind înregistrate în total 5.684 de persoane bolnave. Dintre cele 378 de locuri destinate îngrijirii pacienților cu noul virus în spitalele din județ, 212 erau ieri ocupate, cu precizarea că, la ATI, toate paturile destinate bolnavilor cu SARS-COV-2 fuseseră raportate ca fiind ocupate.
Cu 20 de minute înainte de încheierea procesului electoral, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a anunțat că se efectuau cercetări în cadrul a opt dosare penale, dintre care cinci au fost constituite pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot, două pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale și un dosar penal pentru nerespectarea regimului urnei de vot mobile.
De adăugat faptul că MAI a cerut ieri, printr-o notă adresată BEC, prelungirea votului și după închiderea oficială a urnelor din cauza îngreunării procesului electoral în unele secţiile de votare. Dar BEC, cu trei ore înainte de închiderea urnelor, a respins solicitarea, precizând că prevederile legislației în vigoare nu permit posibilitatea prelungirii votării după ora 21.00.

 

La ora 8.00, aproape 1.000 dintre cei 12.599 de alegători care se prezentaseră la vot în județul Prahova au fost înscriși în liste suplimentare

În ziua alegerilor, în lista suplimentară sunt trecuți alegătorii omiși din lista electorală permanentă, dacă au domiciliul în raza teritorială a secției de votare respective și nu au solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă; alegătorii care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală în care au loc alegeri, care nu au solicitat înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă. Printre aceștia se regăsesc și persoanele cu viză de flotant.

La ora 13.00, prezența la urne în Prahova depășise 20%

Conform datelor oficiale, la ora 13.00, în Prahova prezența la vot depășise 20%. Aproape 132.000 de votanți își exprimaseră deja opțiunile electorale, dintre aceștia 3.101 fiind înscriși în listele suplimentare. La aceeași oră, în mediul rural se prezentaseră la urne 73.965 de persoane, iar în orașele din Prahova – 58.508 alegători. Cea mai mică prezență din județ era la o secție de la Școala Gimnazială Candiano Popescu din Ploiești, cu doar 8,17%, iar cea mai mare – la o secție din comuna Tătaru, de la Căminul Cultural, cu 55,60%.

Site-ul oficial de prezență la vot, viciat timp de câteva ore!

O mare problemă de informare oficială a fost ieri, până spre prânz, cu site-ul care a monitorizat prezența la urne în toate județele țării.
Autoritatea Electorală Permanentă a rectificat abia la aproape patru ore de la deschiderea urnelor eroarea majoră care a existat pe site-ul prezenta.roaep.ro. În fapt, coloana care prezenta votanții pe listele suplimentare a fost complet greșită, pentru că, de fapt, cifrele reprezentau votanții pe listele permanente. Tocmai de aceea au apărut și unele discordanțe în cifrele prezenței la unele secții de votare din Prahova, unde numărul total de votanți era identic cu cel trecut pe coloana votanților pe liste suplimentare!

Secția de votare nr. 41 Ploiești, mutată fără ca alegătorii să fie informați

sectia 41

Înaintea scrutinului de ieri, Primăria Ploiești a anunțat că trei secții de votare vor fi organizate în alte locații decât cele binecunoscute de către alegători. În schimb, ieri, locuitorii din cartierul Mihai Bravu din Ploiești au avut surpriza să stea la coadă pentru a-și alege reprezentanții la secția de la intrarea principală a Cantinei de Ajutor Social (secția nr. 41). Cum indicatoarele arătau că secția este tot în această locație, oamenii s-au așezat la rând. Abia ulterior au aflat că, de fapt, secția nr. 41 s-a mutat într-o altă sală a cantinei, acest lucru fiind semnalat doar printr-un afiș pe o coală A4, poziționat însă chiar lângă intrarea în noua locație!

Incidente raportate, dar neconfirmate

Potrivit IPJ Prahova, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, la Secția 225 din Bușteni, un alegător a introdus doar trei buletine de vot din patru în urne. Și la Secția 464 din Lipănești, polițiștii au fost sesizați despre faptul că două persoane fotografiau buletinele de vot. S-au facut verificări la fața locului, iar în ambele cazuri se pare că nu s-au confirmat sesizările primite.

Urna mobilă, solicitată de 2.737 de prahoveni

Pentru a-și exprima dreptul de vot la alegerile locale de ieri, 2737 de persoane din tot județul Prahova au depus cereri pentru urna mobilă. Dintre acestea, la unitățile sanitare din municipiul Ploiești au fost înregistrate 109 solicitări, iar în municipiul Câmpina doar una.
La Penitenciarul Ploiești, dintre persoanele cu drept de vot, 64 și-au exprimat intenția de a-și exercita dreptul constitutional, iar dintre acestea, trei au înaintat solicitări pentru urna mobilă.
La Penitenciarul de Femei Târgșor n-a fost înregistrată nicio cerere în acest sens.

Până la ora 15.00, Prahova s-a menținut peste media națională la prezența la urne

La ora 15.00, Prahova ajunsese ieri la 28,52% prezență la urne, cel mai mare procent fiind la secția de la căminul cultural din Tătaru, unde 82,95% dintre votanți își exercitaseră dreptul de a-și alege reprezentanții!
Mediul rural s-a menținut peste mediul urban la prezență, astfel că 105.872 de prahoveni votaseră în secțiile din comune, iar 81.418 – în orașe.
Femeile i-au devansat pe bărbați la vot, la ora 15.00 prezentându-se la urne 94.605 femei și 93.083 de bărbați, mai mult de jumătate cu vârste peste 45 de ani.

Cozi şi distanţare socială

Dorind să surprindem cum s-a desfășurat scrutinul de ieri, pe vreme de pandemie, am mers pe la câteva secții de votare din Ploiești. Fără excepție, la fiecare secție unde am vot -temperaturaintrat erau respectate normele de protecție sanitară, lucru confirmat atât de alegătorii care putea fi văzuți stând liniștiți la coadă, în afara localului, cât și de președinții secțiilor de votare. Nimeni nu a refuzat să i se măsoare temperatura, să-și igienizeze mâinile la intrare sau la ieșire, să poarte masca de protecție ori să păstreze distanța fizică față de ceilalți. Fiecare secție a fost dotată cu materiale sanitare suficiente, inclusiv mănuși, încă de la intrare fiecare alegător fiind informat inclusiv în ceea ce privește normele impuse din cauza pandemiei, așa cum am putut vedea la secțiile amenajate la vot localșcolile gimnaziale ”Elena Doamna”, ” Ienăchiță Văcărescu” sau ”Nicolae Simache”, la Palatul Culturii, ori la Muzeul Județean de Istorie și Arhelogie Prahova. Mai mult decât atât, respectarea regulilor sanitare s-a văzut și prin faptul că nimeni nu a ripostat că stă la coadă, în afara sediului, astfel încât să se respecte o altă regulă impusă în ziua votului – aceea ca în secția de vot să nu fie mai mult de cinci persoane, la care s-a aliniat, ieri, după ora 12.00, inclusiv unul dintre candidații la funcția de primar al municipiului reședință de județ.

Curățenia, principala așteptare a ploieștenilor de la noul primar

Stând de vorbă cu președinții secțiilor de votare, am aflat că, în ciuda vremii frumoase de afară, până în ora 14.30 prezența la urne nu fusese în secţiile respective foarte mare, între 15-20%, alegătorii fiind de toate vârstele. De altfel, așa cum am putut observa și noi, să-și exprime opțiunile electorale au venit și tineri, la coadă, la Școala ”Elena Doamna”, observând chiar și o tânără mamă, cu bebelușul de numai opt luni în braţe, iar la două dintre cele trei secții de la Palatul Culturii am putut vedea și o doamnă în vârstă într-un cărucior, dar și o familie de tineri, cu băiețelul, tatăl având într-o mână și trotineta copilului, ba, o doamnă fiind întoarsă din drum, la intrarea în secție, că venise să voteze și cu… cățelul! În ceea ce privește așteptările ploieștenilor de la cei cărora ieri le-au acordat votul, cel puțin pentru noul primar al Ploieștiului lista este destul de lungă. Însă, în opiniile acelora cu care ieri am stat de vorbă, pe primul loc s-a aflat curățenia, mizeria, gunoaiele aruncate la întâmplare fiind considerate principalele probleme ale municipiului reședință de județ. ”Curățenie dorim! Aici ar trebui să lucreze în primul rând noul primar. Mi-am ruptat sandalele cu ceva vreme în urmă, din cauza unor cioburi aruncate pe stradă, plus că, pe oriunde mergi, vezi la tot pasul gunoaie. Nu e posibil așa ceva!”, ne-a spus o doamnă, soțul acesteia completând că ”Ploieștiul are nevoie și de o altă imagine a Pieței Centrale, dar și a modului de amenajare și organizare a produselor care se comercializează în interiorul vot la 18 aniHalelor Centrale, imaginea de acum lăsând de dorit, în contextul în care această clădire este unul dintre simbolurile orașului”. ”Am votat cu speranța că vom vedea orașul altfel. Din această cauză am venit. Chit că am votat pe vreme de pandemie, poate se va reuși să vedem o schimbare în bine de acum încolo”, a fost răspunsul unui alt domn, mai în vârstă, deși era un pic supărat că nu știa că unele partide au făcut alianțe locale, candidații fiind comuni. Pe de altă parte, curățenia s-a aflat și pe lista primelor cerințe pe care le au unii dintre tinerii pe care i-am întâlnit, ieri, la secțiile de votare din Ploiești, așa cum a fost și Ștefan, elev în clasa a XII-a la unul dintre colegiile din municipiu. Aflat la primul său vot, luna trecută abia împlinind 18 ani, a acceptat să-l fotografiem pentru a avea ca amintire prima sa prezență la secția de votare, mai ales că îndeplinea și un alt rol, de observator, fiind unul dintre cei implicați în proiectul național ”Fiecare vot contează”, inițiat de asociația Expert Forum. ”Îmi doresc un oraș mai curat. Un oraș mai sigur, cu mai multe patrule pe străzi, patrule care să se implice în menținerea liniștii și ordinii publice printre blocuri, în stații. Îmi doresc un oraș cu toalete publice, tomberoane, mașini de spălat asfaltul, dar și un oraș cultural, cu muzică clasică și expoziții de artă plastică în spațiul pietonal din centru”, ne-a declarat acesta.


* * *

Ca și la alegerile trecute, centralizarea voturilor se va face la Biroul Electoral Județean Prahova, președinții secțiilor de votare urmând să aducă la Ploiești sacii cu documente și procesele verbale cu numărul de voturi înregistrate pentru fiecare dintre cele patru buletine, respectiv pentru primar, președintele Consiliului Județean Prahova, consiliul local și Consiliul Județean Prahova. În corturile de culoare portocaliu, amenajate încă de ieri de la prânz, la intrarea B a Palatului Administrativ, erau așteptați după închiderea urnelor şi numărarea voturilor președinții celor 157 de secții de votare din Ploiești, ceilalți președinți de la secțiile de votare din județ depunând documentele la Sala Sporturilor.