Chiar şi starea de sănătate a asimptomaticilor se poate degrada rapid şi riscă să ajungă la UPU cu „tubul în gât!”
Luiza Rădulescu Pintilie
România a înregistrat, acum două zile, cea mai mare rată a deceselor din cauza Covid-19 din UE – 3,1 la 100.000 de locuitori – potrivit unui raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Un argument pe care nu ar trebui să îl ignore cei care continuă să susţină – inclusiv prahoveni – teoria inexistenţei coronavirusului, deşi efectele pandemiei sunt la tot pasul, iar zilnic aflăm – şi nu numai din lumea largă, ci şi de foarte aproape de lângă noi, Prahova continuând să figureze, în ultima vreme, într-un trist top al evoluţiei pandemiei – despre alte şi alte „explozii” ale numărului de îmbolnăviri, dar şi despre creşteri ale numărului de decese. Informaţia aceasta a devenit publică chiar ieri, când redactam dialogul purtat pe această temă de maximă actualitate cu medicul Simona Schnelbach, care conduce Colegiul Medicilor Prahova, reprezentând cei peste 1500 de medici prahoveni şi este vicepreşedinte al Societăţii Medicilor de Familie din Prahova, reprezentându-i şi pe cei aproximativ 340 de medici reuniţi de reţeaua de medicină primară din judeţ. Aşa încât concluzia pe care am aşezat-o drept titlu al acestui interviu devine şi mai justificată şi, vrem sau nu vrem să credem, are legătură cu viaţa fiecăruia dintre noi.
– Doamnă doctor, de mai bine de şase luni pare că în România nu mai există altă boală decât Covid-19 ! Şi, cu toate dimensiunile sale tragice, ar fi fost bine dacă ar fi fost aşa, numai că adevărul este altul: celelalte afecţiuni – unele grave şi foarte grave – şi bolnavii care poartă aceste suferinţe au fost trecuţi de fapt în plan secund. S-au făcut externări pe bandă rulantă din spitale, s-a diminuat numărul internărilor, iar bolnavii au fost trimişi la uşile medicilor de familie. Şi, atunci, apare firesc prima întrebare pe care v-o adresez în calitatea dumneavoastră de medic de familie, dar şi de preşedinte al Colegiului Medicilor din Prahova şi vicepreşedinte al Societăţii Medicilor de Familie Prahova: cum aţi reuşit să gestionaţi, în această „linie I” a tuturor celorlalte boli decât Covid-ul, deşi inclusiv în privinţa acestuia v-au fost transferate responsabilităţi, relaţia cu pacienţii ?
– Vreau să subliniez, chiar de la început că, în contextul declanşării pandemiei de coronavirus – care nu a vizat doar sistemul medical românesc, ci sistemele medicale din întreaga lume – măsurile luate pentru a limita creşterea numărului de îmbolnăviri au fost corecte şi, chiar dacă au fost drastice, şi-au dovedit eficienţa. Pe de altă parte, sigur că toate celelalte boli, incluse în categoria afecţiunilor non-Covid, nu au dispărut. Aşa că, în condiţiile în care din spitale s-au făcut externări şi s-au limitat internările, pregătind saloanele în aşteptarea cazurilor de coronavirus, iar 90 la sută dintre ambulatorii s-au închis şi ele, toată patologia non-Covid s-a dus către segmentul de medicină de familie. În acelaşi timp, aş vrea să se înţeleagă că asemenea măsuri nu s-au luat doar la noi şi vă spun în totală cunoştinţă de cauză fiindcă m-am aflat, în această perioadă, în contact cu colegi din Franţa, Anglia, SUA, care mi-au confirmat că la fel s-a procedat peste tot în lume, punându-se lacăt la propriu şi trecându-se la telemedicină. Sigur, lucrurile pot fi nuanţate, fie doar şi prin faptul că acolo spitalele au fost organizate astfel încât să existe zone alocate pentru pacienţii de coronavirus şi zone non-Covid, ceea ce la noi, în condiţiile ştiute ale sistemului medical românesc, pornind de la dotare la încadrarea cu medici, nu s-a putut. Ca urmare, pentru pacienţii cu alte afecţiuni decât coronavirus, colegii mei medici de familie s-au organizat şi s-au adaptat, astfel încât să poată ţine sub control, în condiţiile date, toată patologia acută, dar şi bolnavii cu diverse afecţiuni cronice, grave şi foarte grave. Ca urmare, am organizat zone de triaj şi sterilizare, am eliberat reţete „la gemuleţ”, am discutat-de cele mai multe ori zilnic – cu pacienţii la telefon, astfel încât să putem să acoperim cât mai bine aspectele legate de problematica medicală, dar în acelaşi timp să nu ne contaminăm nici noi, medicii şi asistentele, şi nici să nu expunem pacienţii. Toate acestea în condiţiile în care nu suntem familiarizaţi cu metoda de telemedicină, care în alte părţi are tradiţie. Dintr-un alt punct de vedere, trebuie cunoscut că, în ceea ce priveşte patologia acută manifestată în această perioadă, aproape toate afecţiunile puteau fi suspicionate drept cazuri de îmbolnăvire cu Covid, începând de la cele digestive, la cele respiratorii, cu dureri în gât sau cele reumatologice, cu prezenţa durerilor musculare, toate regăsindu-se, alături de altele, şi între simptomele asociate coronavirusului. Pot să vă mai spun, de exemplu, că febra – care se regăseşte distinct evidenţiată în definiţia de caz pentru infectarea cu noul virus, a fost manifestată doar cam de o treime dintre pacienţi. În schimb, pacienţi care insistau să fie primiţi doar pentru a arăta medicului rezultatele unor analize, ulterior, în timpul consultaţiei, recunoşteau că au tuşit, că au avut frisoane, ceea ce confirmă ceea ce spuneam mai devreme, respectiv că mulţi dintre pacienţi puteau fi suspicionaţi în această perioadă că au, pe lângă afecţiunile lor cunoscute, şi Covid. Mai ales că statisticile arată că, din totalul cazurilor, 85 la sută manifestă forme uşoare şi medii, doar 10-12-15 la sută încadrându-se în formele severe.
Acesta este, pe scurt, contextul în care am reuşit să ţinem pacienţii izolaţi acasă, să-i tratăm şi să-i monitorizăm atent pentru afecţiunile lor, între care cu siguranţă unii au avut şi coronavirus. Personal, dintre cei 50-60 de pacienţi pe care i-am monitorizat atent în această perioadă, pot să vă spun că doar pentru doi s-a impus până la urmă spitalizarea. Din nefericire, au existat la nivelul judeţului şi câţiva pacienţi cu evoluţii ale stării de sănătate fulminante, care din cauza patologiei polimorfe a trebuie să fie duşi prin mai multe spitale şi, pentru care, din păcate, sfârşitul nu a fost unul fericit.
Nu aş vrea să închei acest răspuns fără să adaug şi că legiuitorul a stabilit pentru medicii de familie, pe durata stării de urgenţă şi a celor de alertă, o serie de competenţe lărgite, legate de utilizarea cardului de sănătate, de eliberarea reţetelor, a biletelor de trimitere, a concediilor medicale, a altor obligaţii procedurale. Apoi, am găsit înţelegerea necesară şi în cadrul colaborării cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, tot în încercarea de a optimiza relaţia cu pacienţii noştri şi a asistenţei medicale de care aveau nevoie.
– Doamna doctor, e limpede că întregul sistem medical românesc – ca de altfel sistemele medicale din întreaga lume – s-a aflat în faţa unei situaţii cu totul excepţionale. Personal, ca medic, care vi s-a părut a fi cea mai mare provocare profesională căreia a trebuit să îi faceţi faţă?
– Protecţia şi reducerea numărului bolnavilor pentru care să se impună spitalizarea, ştiută fiind realitatea disfuncţionalităţilor legate de dotări şi de personal – amplificate şi de presiunea pe care o exercită starea de pandemie asupra sistemului medical român, confruntat cu o situaţie de excepţie. La fel cum s-au confruntat, repet, sisteme medicale din Europa sau din Statele Unite. În ceea ce priveşte protecţia la care m-am referit, aceasta a vizat, pe de o parte, protecţia pacienţilor, aflaţi acasă şi pe care i-am urmărit prin telefon, protecţia personalului medical din cabinetele medicale, protecţia familiilor noastre, dar şi propria protecţie, fie şi numai pentru că, în caz de îmbolnăvire a medicului de familie, erau afectaţi direct şi cei 2.000 de pacienţi de pe lista sa.
– Nu pot să nu vă întreb cum aţi resimţit şi ca om toată această perioadă ?
– Rău, ca noi toţi, cu frica de a ieşi din casă, cu frica de contaminare, mai ales că eu am o mamă de 89 de ani, cu care vorbeam de pe scară, îi lăsam sacoşa şi apoi plecam.
Vreau însă să subliniez că apreciez modul în care vârstnicii au înţeles toată această perioadă îndelungată de izolare, chiar dacă nu le-a fost uşor. Au înţeles că au diverse afecţiuni, care în condiţiile îmbolnăvirii şi cu Covid le pot afecta şi mai grav sănătatea sau pot avea chiar un deznodământ nefericit. Aşa se şi explică de ce s-au îmbolnăvit într-un procent mic.
– Revenim la relaţia medicilor de familie prahoveni cu pacienţii lor, fără a încălca în vreun fel criteriul de confidenţialitate medicală: împărtăşiţi punctul de vedere că scăderea, la nivel naţional, cu 30 la sută a consumului de medicamente, potrivit unor date publice, nu înseamnă de fapt că oamenii au fost mai sănătoşi, ci că, de fapt, în contextul izolării şi al restricţiilor, au evitat să se mai adreseze medicilor de familie, spitalelor, farmaciilor, tratându-se cum s-au priceput şi cu ce au avut pe-acasă?
– Cum spuneaţi, pentre afecţiunile mai uşoare, probabil că pacienţii s-au tratat cu medicaţia pe care o cunoşteau, dar cu siguranţă au existat şi cazuri în care unii au întrerupt temporar sau au amânat tratamentul şi, astfel, la nivel naţional, statistic, s-a ajuns la o asemenea diminuare. Însă, în toată această perioadă am păstrat legătura cu pacienţii, le-am mai prescris o reţetă unde s-a impus, în cazurile în care a fost nevoie de evaluarea unui medic specialist am încercat să depăşim situaţia închiderii ambulatoriilor, găsind pentru fiecare caz în parte soluţia potrivită. La un moment dat , pentru specialitatea „Cardiologie” de exemplu, nu era deschis decât un singur ambulatoriu, într-o clinică privată, apoi existau pacienţi care aveau nevoie de evaluări oncologie, neurologice sau de nefrologie, dar pentru toate am căutat să găsim, în aceste condiţii dificile, o rezolvare.
– Peste toată dificultatea acestei perioade, s-a suprapus şi aceea legată de neclarităţile procedurale, încât nici bolnavii, nici medicii de familie, nici spitalele, nici DSP-urile nu au ştiut în multe momente ce competenţe şi ce drepturi au, cine şi cum trebuie să acţioneze. Traseul cazurilor suspicionate de Covid a fost doar un exemplu. Care este situaţia în prezent?
– Într-adevăr, au existat şi asemenea aspecte. A existat acea perioadă de vid legislativ după decizia Curţii Constituţionale referitoare la izolarea, carantinarea şi internarea pacienţilor diagnosticaţi cu Covid şi plecarea, la cerere, a bolnavilor din spitale. De asemenea, vreau să adaug că adoptarea, în 21 iulie, a Legii carantinei şi izolării a fost extrem de corectă însă, din păcate, nu s-a aplicat corespunzător. Fiindcă vreau să subliniez foarte clar: trebuie lăsate deoparte toate scenariile despre existenţa sau inexistenţa covidului şi, aşa cum a stabilit legiuitorul, fiecare bolnav depistat pozitiv cu coronavirus trebuie evaluat în spital asupra stării de sănătate, altfel nu vom putea limita pericolul contaminării, nu vom putea trata corect fiecare caz în parte şi nu vom putea depăşi această situaţie care ne-a afectat vieţile tuturor.
Că o asemenea evaluare se face în 48 de ore, că acolo unde există posibilităţi ea se poate realiza în 3, în 5 sau în mai multe ore, sigur aceasta ţine de dotări, de încadrarea cu medici. Dar această evaluare trebuie să aibă loc. Chiar şi în cazul bolnavilor asimptomatici, fiindcă există situaţii în care starea de sănătate a acestora se poate deteriora grav, se pot decompensa rapid, în numai două-trei ore, chiar dacă este vorba despre o persoană de 30-40 de ani, al cărei organism presupunem că ar trebui să reziste. Dar, dacă se află izolată la marginea judeţului, în casa unui bunic, ca să dau un exemplu, riscă să ajungă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean cu „tubul în gât” şi, din păcate, să nu mai poată fi făcut nimic pentru ea! Ca să nu mai amintesc presiunea extrem de mare existentă, în tot acest timp, asupra personalului medical din acest departament al Spitalului de Urgenţă Ploieşti, lăsat aşa cum era firesc – şi cum de altfel, s-a întâmplat şi cu alte spitale judeţene – pentru medicina de urgenţă. Fie şi numai şase ore să porţi zilnic, ca medic, acel echipament de protecţie şi să poţi face faţă afluxului de pacienţi aduşi din toate colţurile judeţului…
Apreciez de aceea faptul că, prin actuala conducere a Direcţiei de Sănătate Publică, ne-am aşezat în sfârşit la aceeaşi masă, chiar de 5-6 ori, reprezentanţi ai instituţiei amintite, ai Casei de Asigurări de Sănătate, ai Colegiului Medicilor Prahova pe care îl reprezint, astfel încât să putem găsi soluţiile alternative pentru câteva centre suport la nivelul judeţului, fiindcă nu putem lăsa în continuare întreaga presiune pe Spitalul Judeţean de Urgenţă. E vorba despre identificarea spaţiilor, despre dotări, despre încadrarea cu medici, dar e un bun început, care am încredere că va avea efectele scontate.
