Un biolog studia un purice. Pune puricele pe o foaie și îi zice:
– Sări !!!!
Puricele sare. Apoi îi taie picioarele, îl pune la loc pe foaie și îi zice:
– Sări !!!!
Puricele nu mai sare.
Biologul notează: După ce i se taie picioarele, puricele nu mai aude…

*****
Doi tipi care își plimbau câinii se întâlnesc la o terasă în parc, fiecare lăudându-și animalul.
Zice primul:
– Câinele meu e foarte deștept… Zău, n-am mai văzut un câine la fel. În fiecare dimineață îi dau drumul afară și merge până la chioșc și îmi aduce ziarul, vine și sare pe ușă să îi deschid.
– Asta-i vax, face celălalt… Al meu are și cheie!

*****

Bulă la doctor:
– Domn doctor, cred că sunt alergic la alcool. De fiecare dată când beau și mă trezesc sunt foarte multe pete vinete…
– Unde anume?
-… pe corpul soției…

*****

Ce începe cu O și merge pe sub pământ?
– O râmă!
– Ce merge, pe sub pământ, și începe cu D?
– Două râme!
– Ce merge pe sub pământ și începe cu T?
– Trei râme!
– Nu! Tot o râmă!

*****

Departe, peste 10 mări, peste 10 țări, peste 10 oceane, peste 10 munți, peste 10 văi, peste 10 dealuri, peste 10 turme de oi, era o insula mică, mică, în mijlocul căreia se afla o cocioabă, iar în cocioabă locuia un pustnic. Într-o dimineață, se trezește, iese din cocioabă, privește soarele răsărind deasupra oceanului, se întindeeee… Și spune cascând:
– Aaaaaaahhh, ce departe stau !
Domnule doctor, soțul meu vorbește în somn.
– Îmi pare rău dar nu există niciun tratament care să îl facă să tacă.
– Dar eu nu vreau să tacă, eu vreau să vorbească mai clar!

*****

Doi pensionari stau de vorbă pe o bancă în parc:
– Tu de când nu ai mai avut o întâlnire cu o femeie?
– Să-ţi spun drept, de când am ieșit la pensie!
– Și eu la fel!
– Să știi că ăștia ne-au pus ceva în pensii!

*****

Deducție

Optimistul: paharul e pe jumătate plin!
Pesimistul: paharul e pe jumătate gol!
Inginerul: Paharul are dublu din capacitatea necesară!

*****
Domnule doctor, am o problemă: nu prea mă bagă lumea în seamă…
– Următorul…

*****
Anunţ: Bărbat transparent caut femeie invizibilă să facem perechea nemaivăzută!

*****

Un polițist vrea să-și cumpere televizor.
Intră într-un magazin de electronice, vede unul potrivit și îi spune vânzătorului.
– Ne pare rău, dar aici nu servim polițiști.
Vine polițistul a doua zi, îmbrăcat civil și cu mustață falsă.
– V-am mai spus că nu servim polițiști.
Exasperat, polițistul merge și își face operație de schimbare de sex.
Se întoarce după câteva zile:
– Bine, domnule, chiar nu-nțelegi că produsele din magazinul nostru nu sunt pentru polițiști?
– Extraordinar! Cum îți dai seama că sunt polițist?
– Acela nu este televizor, domnule, este frigider!

*****

Doi ruși intră într-un bar. Unul dintre ei face comandă:
– Chelner, două sute de votcă pentru fiecare !
– Imediat.
Peste câteva minute:
– Chelner, încă două sute de votcă !
– Imediat.
Peste puțin timp:
– Chelner…
– Știu, câte două sute de votcă.
– Nu, nu, numai un pahar… colegul meu e șoferul.

*****
Alinuţa, fii drăguță și fă-i o baie fratelui tău.
După vreo jumătate de oră, tatăl intră în baie… Alinuţa îl ținea de urechi pe frățiorul său și îl trăgea prin apă.
– Alinuţa , mai pune mâna și mai freacă-l și tu.
– Ce-ai înnebunit, vrei să mă opăresc?

Alinuţa lipsește 3 săptămâni de la școală. Când vine înapoi, un profesor o întreabă de ce lipsit.
-Păi, a murit bunica.
-Cum a murit, când am văzut-o ieri la geam?
– Știu, o ținem acolo până vine poștașul cu pensia.

*****

Doi prieteni stau de vorba:
-Ce mai faci?
-Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
-Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
-Acum e el…

*****
Trei ruși stau de vorbă într-un lagăr din Gulag. La un moment dat, unul dintre ei întreabă: „Deci, ce ați făcut să ajungeți aici?”
Primul spune: „Păi, am ajuns târziu la fabrică, așa că m-au acuzat că încetinesc progresul și victoria proletariatului.”
Al doilea spune: „Eu am ajuns devreme la fabrică și m-au acuzat că vreau să fiu în fața celorlalți tovarăși.”
Cei doi se întorc spre al treilea, așteptând răspunsul lui.
„Păi, eu am ajuns la fabrică la timp, așa că m-au acuzat că dețin un ceas din Vest.”

*****
Turistul într-un sat din Ardeal:
– Auzi bade, în satul asta, unde fierbeți voi palincă?
– D’apai, domnule dragă, vezi dumneata biserica aia?
– Da.
– No, numa acolo nu!

*****
Un ateu se plimba prin pădure, minunându-se de frumuseţile naturii:
– Ce copaci impresionanţi! Ce râuri cristaline! Ce animale drăguţe!
La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui zgomote ciudate.
Când se întoarce, vede un urs ca-n poveşti: mare, frumos, sănătos şi cu poftă de mâncare.
Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea condiţie fizică, aşa că îl urmează conştiincios…
Tipul era atât de îngrozit, încât la un moment dat se împiedică şi cade.
Ursul îl apucase deja de un picior, aşa că omul, paralizat de frică, răcneşte:
– Doamneeee!
În secunda următoare, timpul se opri, ursul îngheţă în poziţia în care se afla, pădurea rămase neclintită şi o lumină se revărsă din cer.
Tipul, şocat, auzi o voce:
– Mi-ai negat existenţa toată viaţa, le-ai explicat şi altora că sunt un mit, ai pus toata Creaţia Mea pe seama întâmplării cosmice…
Vrei acum să te salvez? Cum să te consider credincios cu adevărat?
Ateul se uită fix în lumină şi răspunse:
– Aş fi ipocrit să îţi cer brusc să mă consideri credincios, dar poate ai reuşi într-un fel să devină ursul creştin?
– Foarte bine, răspunse vocea.
Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni.
Ursul îl eliberă din ghearele sale, îşi împreună labele din faţă şi spuse:
– Doamne, binecuvântează aceste bucate… Amin!

*****

Ion şi Maria erau în pat:
– Mă Ioane, mie mi-e cam frig…
– Pune o pătură pe tine!
– Tot mi-e frig.
– Şi ce vrei să-ţi fac?
– Păi,stii, când mama îi zicea lu` tata că îi e frig, el o lua în braţe…
– Şi de unde vrei să-l iau eu pe tactu’ la ora asta???