Nicoleta Dumitrescu

Ieri a fost ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale care vor avea loc pe data de 27 septembrie, după analizarea eventualelor contestaţii acestea urmând să rămână definitive pe 24 august iar patru zile mai târziu, pe 28 august, să înceapă campania electorală care va dura până pe 26 septembrie, ora 7.00. Numai pentru Primăria Ploieşti, până ieri, la ora 10.30, se înregistraseră şase candidaturi, însă până la sfârşitul zilei este posibil ca acestora să li se vor mai fi adăugat şi altele. Dar, în comparaţie cu alţi ani electorali, 2020 este, de departe, unul special, atât din cauza pandemiei de coronavirus, cât mai ales din cauza faptului că Ploieştiul se prezintă – ca niciodată – în faţa candidaţilor în imagini precum cele alăturate, care pot fi considerate pe post de mănuşă aruncată acelora care îşi doresc să conducă pentru următorii patru ani acest oraş. Mai mult gri decât colorat, mai mult murdar decât curat, mai poluat ca oricând, municipiul reşedinţă de judeţ parcă a rămas încremenit în timp, pentru a-i ascunde suferinţa fiind nevoie, la principalele porţi de intrare, chiar de… mască de protecţie! Şi chiar ar fi nevoie, întrucât până şi în centrul oraşului miroase urât, mai ales din cauza gunoaielor aruncate la tot pasul, saci plini cu tot felul de resturi fiind sprijiniţi de mai toţi stâlpii! Inclusiv în zona Pieţei Centrale „ţigănia” este la ea acasă, aşa cum se poate vedea în zona staţiei de tramvai, în sensul către sud, unde mesajul “Vă rugăm nu blocaţi uşa!”, de o pe o uşă a unei foste gherete, a fost pus, probabil, doar pentru a face loc, claie peste grămadă, cât mai multor gunoaie! Cât priveşte incinta Pieţei Centrale, mai mare ruşine pentru un municipiu reşedinţă nici că poate exista! Ani la rândul, pe hârtie, au fost puse tot felul de planuri, gândite ca strategii politice pentru edificarea unei noi construcţii, fără ca vreunul dintre acestea să prindă viaţă. Asta în condiţiile în care se ştie că actuala Piaţă Centrală Ploieşti trebuie închisă, ba chiar demolată, întrucât construcţia riscă să se prăbuşească în eventualitatea producerii unui cutremur mai serios! Despre ultimul plan urbanistic de detaliu ce viza construirea unei noi pieţe centrale agroalimentare s-a vorbit prin 2014, inclusiv despre relocarea temporară a acesteia, pe strada Griviţei, idee aflată pe agenda municipalităţii în anul 2016, dar murind din faşă. Cât priveşte staţiile mijloacelor de transport în comun?!? Noroc că acum există obligativitatea purtării măştii de protecţie şi în aer liber, în zonele aglomerate, inclusiv în aceste spaţii, întrucât, de cele mai multe ori ori, acestea au devenit zone de depozitare pentru tot felul de gunoaie. Un tablou trist, de altfel, care completează mizeria din interiorul acestor incinte, din care nu lipsesc geamurile şi băncile rupte. Iar acestea sunt doar câteva exemple, cu mult mai multe fiind punctele negre ale Ploieştiului, asta în condiţiile în care, nu de puţine ori, cu prilejul unor vizite oficiale ale unor demnitari de rang înalt, inclusiv actualul şef al statului, se vorbea despre “City Ploieşti” ori despre “Ploieştiul smart”(!?!) Din păcate, însă, Ploieştiul nefardat pe vreme de pandemie este aşa cum arată astăzi: plin de gunoaie, poluat, murdar, iar o provocare mai mare pentru candidaţii la funcţia de primar nici că putea exista! Dincolo de promisiuni şi planuri pe hârtie, mai întâi va trebui ca Ploieştiul să se ia la pas de către fiecare candidat, pentru că doar aşa va putea cunoaşte cu adevărat oraşul, în toată… splendoarea lui! Altfel, orice revenire în bine va fi aşteptată zadarnic!!!