Într-un comunicat publicat de Federația Română de Baschet sunt anunțate cele mai importante date pentru competițiile de seniori, inclusiv pentru Liga I, în care, în sezonul încheiat brusc din cauza pandemiei, au evoluat și două echipe prahovene: CSM Ploiești și CSU Ploiești.
Înscrierea în Liga 1 (masculin și feminin) se va efectua în perioada 01-15 august 2020, deși nu se știe, în momentul de față, dacă sau când vor putea începe campionatele, în condițiile pandemiei de COVID-19.
Alte date stabilite de forul național de baschet cu privire la campionate sunt următoarele:
03 august 2020 – începe perioada de transferuri pentru Ligile naționale
20 august 2020 – data limită pentru plata taxei de înscriere (tranșa 1)
24 august 2020 – validarea echipelor participante în LNBM și LNBF
24 august 2020 – tragerea la sorți pentru sezonul regular LNBM și prima fază a CRM
25 august 2020 – tragerea la sorți pentru sezonul regular LNBF și prima fază a CRF
03 octombrie 2020 – meciurile tur din prima fază a CRM
03 octombrie 2020 – prima etapă din sezonul regular al LNBF
07 octombrie 2020 – meciurile retur din prima fază a CRM
07 octombrie 2020 – meciurile tur din prima fază a CRF
10 octombrie 2020 – prima etapă din sezonul regular al LNBM
14 octombrie 2020 – meciurile retur din prima fază a CRF
Altfel, Federația Română de Baschet a anunțat echipele care s-au înscris în Ligile Naționale de Baschet la masculin și la feminin, precum și în Cupa României.
Astfel, la masculin ar urma să evolueze 15 echipe: U-Banca Transilvania Cluj-Napoca; CSM CSU Oradea; BC CSU Sibiu; Dinamo Știința București; Steaua București; SCM Timișoara; BCMU FC Arges Pitești; SCMU Craiova; CSO Voluntari; CSM Galati; CSM Mediaș; CSM 2007 Focșani; ABC Athletic Constanța; CSM Tg. Jiu; CSM VSKC Miercurea Ciuc.
Iar la feminin vor lua startul 7 echipe: ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe; CSM Satu Mare; FCC Baschet Arad; CSM Târgoviște; CSTB Olimpia CSU Brașov; Universitatea Cluj-Napoca; Agronomia București.