Producţia medie la grâu în acest an este de 2,9 tone pe hectar, în scădere cu 40% faţă de 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal, a declarat ieri ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Oros, citat de Agerpres.
„Cum ne-am aşteptat, cum am previzionat, atât din informaţiile luate de la fermieri, cât şi de la specialişti, sigur că seceta a afectat puternic culturile de toamnă, mai ales în zona de sud-est şi est a ţării. Cele mai accentuate scăderi de producţie sunt în Dobrogea deoarece această zonă a fost cea mai afectată. Compartimentul de statistică din minister a întocmit un raport comparativ şi am să vă spicuiesc câteva date care sunt mai relevante pentru că raportul este destul de vast. La grâu, pentru că este suprafaţa cea mai mare – peste 80% din suprafaţa însămânţată în toamnă a fost cu grâu – s-a recoltat până acum 89% din suprafaţă, producţia medie este de 2,9 tone pe hectar faţă de 4,8 tone în 2019, când regimul precipitaţiilor a fost unul normal. Deci s-a diminuat cu 40% producţia medie la grâu. Dacă anul trecut au fost recoltate aproximativ 9,4 milioane tone, anul acesta estimarea este de 5,5 – 5,6 milioane tone”, a menţionat Adrian Oros în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul Agriculturii a precizat că, la secară, producţia medie a fost de asemenea diminuată, fiind de circa 2,5 tone pe hectar faţă de 3,2 tone în 2019.
„La orz, producţia medie este de circa 2,6 tone pe hectar faţă de 5 tone pe hectar în anul trecut, deci o scădere cu aproximativ 47%. La rapiţă, dacă producţia medie anul trecut a fost de 2, 3 tone pe hectar, anul acesta este de 1,9 tone pe hectar. Şi aici s-a înregistrat o scădere semnificativă, din cauza secetei extreme care s-a instalat în toamna anului trecut, iar în acest an deşi în ultima perioadă au fost precipitaţii chiar din abundenţă, în anumite zone ale ţării şi mai ales în Dobrogea, în sudul Moldovei, sunt încă zone care sunt puternic afectate de secetă”, a mai spus Oros.