Petroliștii au început un mini-stagiu centralizat, care se va desfășura, până la finalul acestei săptămâni, la Ploiești, finalul fiind unul în care se dispută și un prim joc amical sub comanda lui Viorel Moldovan, cel mai probabil CSO Plopeni urmând să fie adversara galben-albaștrilor. Startul cantonamentului a propus două antrenamente în prima zi, ședința de pregătire de dimineață desfășurându-se la Strejnic, față de lotul prezent la reunire, Viorel Moldovan ”primindu-i” și pe mijlocașul camerunez Serge Yvan Ekollo și pe fundașul dreapta Andrei Rus, ultimul (fundaș dreapta născut în anul 2000) revenind la Petrolul după ce, pe parcursul stagiunii precedente, a fost împrumutat la CSM Reșița și UTA Arad.

Transferuri pentru juniori

Până să aducă jucători pentru promovare, Petrolul completează capitolul speranţe
Până să aducă jucători pentru promovare, Petrolul completează capitolul speranţe

Deocamdată, Petrolul nu a reușit achiziții spectaculoase, demne de o aspirantă la promovare, de astăzi părând că se vor ”mișca” lucrurile și în această direcție, a achizițiilor de fotbaliști consacrați. Până atunci, au fost aduși, fără a semna contracte însă, pentru echipa de juniori republicani, doi jucători de perspectivă, mijlocașul Alexandru Gabriel Damaschin Baron și portarul Paul Cristian Cernat, jucători născuți în 2003, formați de către clubul HM Junior Câmpina, care în ultimul an au evoluat pentru Petrosport Ploiești.

Lotul aflat în cantonament

Raul Avram, Cezar Lungu – Andrei Răuță, Alexandru Saim Tudor, Alberto Olaru, Antoniu Manolache, Valentin Țicu, Mario Bratu, Robert Enache, Mihai Nițescu, Serge Ekollo, Raul Bucur, Mihai Constantinescu, Sebastian Bălașa, Alin Boțogan, David Ilie, Adrian Nicolae, Aris Oprea, Andrei Rus, Alexandru Chiriță.