Mâine, se va da startul celei de-a 10-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, competiție internațională, de categorie 2.1, care este programată să se desfășoare în perioada 23-26 iulie și care, după cum au confirmat atât Ministerul Tineretului și Sportului, cât și autoritățile medicale și locale din Sibiu, în ciuda creșterii recente a numărului cazurilor de Covid-19 în România, va avea loc conform planificării inițiale.
Două echipe de World Tour (BORA – Hansgrohe și Israel Start-Up Nation), șase echipe din eșalonul mondial secund (UCI Pro Teams), 15 echipe continentale și o echipă națională sunt programate să participe la Turul Ciclist al Sibiului, ediția 2020.
În echipa națională a României a fost inclus și un sportiv ploieștean, Valentin Pleșea (în foto, al doilea, de la stânga la dreapta), format la CS Petrolul Ploiești, de antrenorul Constantin Ciocan, ajuns, în prezent, la CSA Steaua București. De asemenea, în lotul lărgit al echipei tricolore fusese inclus și Valentin Vasiloiu, un alt ciclist prahovean, format la clubul petrolist. În plus, în echipa României se mai regăsesc doi sportivi care au evoluat la CS Petrolul, anume Daniel Crista și Iustin-Ioan Vaidian.
Echipa națională, condusă de antrenorii Georgios Georgiadis (principal) și Mihail Rusu (secund), îl are ca lider pe Serghei Țvetcov, iar din componență mai fac parte Andrei-Cosmin Bidilici, Adi Narcis Marcu.
Cursa va începe cu un prolog tehnic de 2,5 km prin Centrul Istoric al Sibiului, în data de 23 iulie. Din motive organizatorice, ordinea primelor două etape a fost schimbată, astfel că acestea se prezintă acum după cum urmează:
24 iulie, Etapa 1: Sibiu – Bâlea Lac, 182 km
25 iulie, Etapa 2: Sibiu – Sibiu, 178 km
26 iulie, Etapa 3a (ITT): Curmătura Stezii – Păltiniș, 12.5 km
26 iulie, Etapa 3b: Sibiu – Sibiu, 109 km
Organizatorii au dat asigurări că au fost luate toate măsurile impuse de Guvernul României, precum și de Uniunea Ciclistă Internațională, pentru organizarea competiției în condiții de deplină siguranță. Aceste reguli includ, printre altele, teste PCR SARS-CoV-2 pre-eveniment pentru toți participanții și limitarea totală a accesului public la zonele de început și de finish ale cursei.
În afară de regulile generale de protecție a sănătății împotriva răspândirii SARS-CoV-2, autoritățile române au impus măsurarea zilnică a temperaturii pentru toți cei implicați în competiție și restricții cu privire la participanți, fiind permis accesul exclusiv pentru persoanele a căror prezență este absolut necesară. Prin urmare, pentru a limita numărul celor expuși la un risc potențial, accesul spectatorilor va fi interzis în zonele de start și finish. Mai mult, participanții, personalul și reprezentanții presei vor fi obligați să respecte regulile de igienă și să evite contactul fizic, atunci când acesta nu este necesar. În afara cursei, echipamentele de protecție vor fi purtate ori de câte ori nu va putea fi garantată o distanță de cel puțin 2 m între persoane.
De menționat că întrecerea va putea fi urmărită și online, printr-un streaming live.