• Grupul de infractori amaneta, ulterior, obiectele de aur… umplute cu metale ieftine

Violeta Stoica

Imaginația infractorilor nu are limite, iar cea a escrocilor, cu atât mai mult! Au dovedit-o din plin câțiva ploieșteni care – ajutați de propriile victime – au făcut în doar câteva luni peste 55.000 de lei profitând de naivitatea unor persoane.
Ieri dimineață, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții IPJ Prahova, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au făcut cinci percheziții în Ploiești, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune. Practic, grupul se baza pe activitatea foarte intensă a unui fals preot, care cerea bani și bijuterii în schimbul unor așa zise servicii religioase.
“Din cercetări a rezultat faptul că, de la sfârșitul anului 2019 până în prezent, o femeie de 39 de ani și un bărbat de 40 de ani ar fi indus în eroare diverse persoane prin faptul că ar fi pretins că au anumite calități religioase și ar fi solicitat sume de bani în schimbul exercitării acestor calități. În fapt, aceștia s-ar fi prezentat sub pseudonime și ar fi solicitat diferite sume de bani sub pretextul că vor ajuta persoanele interesate, prin rugăciuni și dezlegări, să își rezolve diverse probleme. În schimbul serviciilor oferite ar fi primit bani și bijuterii”.
Însă înșelăciunea nu se oprește aici, pentru că membrii grupului infracțional se pare că ar fi amanetat bijuterii din aur, dar pe care le-au modificat în așa fel încât să poată fi umplute cu alte materiale neprețioase, pentru a avea o greutate mai mare! La casele de amanet au încasat sume mari de bani și, bineînțeles, nu s-au mai întors să răscumpere bijuteriile din aur umplute cu metale ieftine! Astfel, spun polițiștii de la IPJ Prahova, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a ajuns să depășească 55.000 de lei.
Pe de altă parte, polițiștii fac apel la persoanele care recunosc acest mod de operare și care au căzut victime vreunei infracțiuni comise astfel să sune la numărul de telefon 0244/302656 și să se prezinte la sediul Poliției municipiului Ploiești sau la cea mai apropiată secție de poliție.