V. Stoica
Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu se lasă și îl trosnește din nou pe Mircea Negulescu “Portocală”, trimițându-l în judecată într-un nou dosar penal, după ce în iulie 2019 a făcut “echipă” cu fostul său șef de la DNA Ploiești, Lucian Onea, într-o altă cauză.
Ministerul Public a anunțat că marți, 16 iunie 2020, procurorii din cadrul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus trimiterea în judecată a lui Negulescu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de cercetare abuzivă, influențarea declarațiilor martorilor, participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit de procurorii de la SIIJ, se arată: “În fapt, în urma probatoriului administrat, s-a constatat că inculpatul, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ar fi ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obținerea unui denunț de la o persoană deja cercetată în același dosar și consemnarea de declarații nereale sub pseudonim de la mai multe persoane, ar fi realizat acțiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât și cu identitate reală, să dea declarații mincinoase, totul în scopul de a proba existența unor fapte de evaziune fiscală și coruperea alegătorilor și de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acesta este al doilea dosar în care fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată, pentru că anul trecut, în luna iulie 2019, Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Lucian Onea și Mircea Negulescu, acuzați de infracțiuni similare: participație improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăție, sub forma participației improprii a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnatură privată.
În primul dosar s-a dispus începerea judecății
În rechizitoriul întocmit anul trecut împotriva celor doi, se arăta că „inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, în instrumentarea a două dosare penale, în calitate de procuror de caz, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în cursul lunii mai 2015, l-au determinat pe un martor denunțător să plăsmuiască un denunț în numele unei persoanei imaginare, să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conțin numele unor persoane – locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetățenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracțiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârșită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunțul. De asemenea, în calitățile menționate anterior, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu ajutorul inculpatului Negulescu Mircea, la data respectivă procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de coruperea alegătorilor față de o persoană despre care știa că nu este vinovată. Totodată, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu sprijinul inculpatului Negulescu Mircea, în cursul lunii mai 2015, în soluționarea celor două dosare penale, a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunțător. În rechizitoriu, se mai reține că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, în mod repetat, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în perioada aprilie – mai 2015, l-au determinat pe martorul denunțător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, a unui denunț și a unor tabele în format electronic conținând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparține unor cetățeni români imaginari”.
La începutul lunii martie, judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat legalitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu rechizitoriul nr. 21/P/2018 din data de 12 iulie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Astfel, s-a dispus și începerea judecăţii în această cauză.