N. D.

După reluarea activităţii, joia trecută, cu primul concert simfonic în aer liber, în Parcul Municipal Vest, Filarmonica “Paul Constantinescu” continuă seria de evenimente culturale cu publicul, în afara scenei clasice, a căror organizare să respecte toate condiţiile ce ţin de siguranţa împotriva transmiterii noului virus. Astfel, orchestra simfonică a filarmonicii, condusă de la pupitrul dirijoral de maestrul Radu Postăvaru, îi aşteaptă ,astăzi, pe ploieşteni astăzi, la un nou concert. Evenimentul va începe la ora 19.00 și se va desfășura pe esplanada Bisericii Sf. Andrei din Ploiești, situată pe str. Andrei Mureșanu, în cartierul Cina, programul cuprinzând: Simfonia nr. 49 în fa minor, Hob I/49, de Joseph Haydn și Serenada în Re major, KV 239, de Wolfgang Amadeus Mozart. De asemenea, trio-ul compus din Mihail Vîrgă, Alina Papară și Cristina Răducan- instrumentiști ai partidei de flaut a orchestrei simfonice a filarmonicii- invită publicul vineri, 12 iunie, de la ora 19.00, în Parcul Municipal Vest, la concertul “ Pop Songs in Jazz Vision”. Următorul eveniment este programat sâmbătă, 13 iunie, de la ora 11.00, concertul cameral urmând să aibă loc în curtea sediului filarmonicii, din str. Anton Pann nr. 5. Tot sâmbătă, începând cu ora 19.00, pe esplanada Bisericii Sf. Andrei din Ploiești ( situată pe str. Andrei Mureșanu, în cartierul Cina), orchestra populară „Flacăra Prahovei”, condusă de dirijorul Marian Dovîncă, va prezenta un nou concert folcloric extraordinar. Ansamblul folcloric îi va acompania pe soliştii Gigi Stoica, Gelu Voicu şi Traian Frîncu, cu precizarea că la toate manifestările menţionate accesul publicului este gratuit. De menţionat că toate concertele vor putea fi urmărite live şi pe https://www.facebook.com/filarmonicaploiesti/ și pe platforma Virtual Concert Hall, aici: https://filarmonicaploiesti.ro/virtual-concert-hall/.