V. Stoica centru cultural2centru cultural1

Una dintre clădirile emblematice ale Ploieștiului secolului al XIX-lea a fost restaurată cu fonduri europene și cofinanțare de la Consiliul Județean Prahova. Președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a anunțat că s-a finalizat proiectul de restaurare: “Mă bucur că unul dintre simbolurile arhitecturale ale municipiului Ploiești – Casa doctorului Constantin Vasiliu, aflată pe Bulevardul Independenței – și-a recăpătat frumusețea de altădată și readuce în actualitate o parte a istoriei finalului de secol al XIX-lea! Este o clădire de patrimoniu, construită în vremea când orașul nostru era condus de Radu Stanian, unul dintre cei mai iubiți primari ai Ploieștiului. Clădirea face parte din salba de imobile renumite ale municipiului și acum trăiește o nouă viață, cu ajutorul fondurilor europene și al contribuției Consiliului Județean Prahova! Ridicată între 1880 și 1890, după schițele arhitectului Leonida Negrescu, Casa doctorului Constantin Vasiliu a fost preluată de Protoieria Ploiești Nord, după ce ani la rând a fost lăsată pradă uitării, și transformată acum în centru cultural. Protoieria Ploieşti Nord a identificat oportunitatea reabilitării acestei clădiri printr-un amplu proiect de consolidare și de restaurare, finanțat cu fonduri europene și cofinanțat de Consiliul Județean.
Astfel, a fost salvat de la degradare unul dintre simbolurile Ploieștiului, aflat chiar lângă o altă bijuterie arhitecturală – Muzeul Județean de Artă Prahova”.