Nicoleta Dumitrescu

 

Cei care vor ajunge în acest sfârșit de săptămână sau în zilele următoare la Grădina Botanică de la Bucov – una dintre secțiile exterioare ale Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova – vor avea ocazia să se încarce de frumos, de mult verde, de liniște. Iar acest lucru se va întâmpla grație arborilor, arbuștilor, plantelor și florilor – de ordinul sutelor – ce abia așteaptă să fie descoperite și admirate, începând de ieri această oază de verdeață și relaxare îmbogățindu-se și cu o seră multifuncțională. Aceasta este destinată atât studiului plantelor – în cadrul lecțiilor deschise de biologie, la care să participe profesori alături de elevi, urmând să se întâlnească specialiști din diverse domenii, dar și studenți de la Horticultură, care să-și definitiveze lucrările de licență. Sera – amenajată pe trei zone – este deja plină cu plante și flori exotice, mare parte dintre acestea, după cum ne-a declarat Emilia Iancu, directorul Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova, reprezentând donații de la prahoveni care iubesc natura și florile. Astfel, dacă în sera din interior a plantelor care iubesc lumina vizitatorii vor putea afla povestea florii de hârtie- simbolul Greciei, dar și a altor arbuști – inclusiv a ”strămoșului coniferelor”, care poate fi împodobit și de Crăciun, în sera de afară vor putea admira diferite specii de cactuși, unii dintre aceștia plini de boboci. Mai trebuie adăugat că un farmec aparte îi va da serei care a fost inaugurată ieri și expoziția temporară de sculpturi în lemn semnate de artistul Ciprian Ștefan Olteanu, intitulată sugestiv ”Frânturi de infinit”, fiind vorba, de fapt, de bucăți de lemn și crengi cărora ochiul de artist le-a dat altă viață, pentru a fi admirate de cei care iubesc natura.

Emilia Iancu - Gradina Botanica BucovIeri, exact de ziua Internațională a Biodiversității, la Grădina Botanică de la Bucov a fost inaugurată sera multifuncțională, destinată observării plantelor, dar și întâlnirii specialiștilor din diferite domenii. Construită pe trei zone distincte – sera interioară și exterioară, care cuprinde expoziția și răsadurile (producția de plante), zona de activități polivalente și zona de laborator (cu birouri şi spații tehnice), investiția își așteaptă deja vizitatorii, primii fiind văzuți chiar ieri, pentru că aflaseră din mass-media despre eveniment. Potrivit declarațiilor directorului Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova, Emilia Iancu, investiția inaugurată ieri reprezintă un loc pentru studiul naturii, aici urmând să vină, pentru prezentarea lecțiilor deschise, profesorii de biologie împreună cu elevii, cât și studenții de la Horticultură, pentru a-și definitiva lucrările de licență. ”Grădina Botanică are o suprafață de 15 hectare, în vederea amenajării ei corespunzătoare fiind împărțită în trei părți. Practic, odată cu inaugurarea acestei sere multifuncționale, s-a finalizat amenajarea primelor cinci sera Gradina Botanica Bucov1hectare. Este prima clădire realizată în cadrul Grădinii Botanice, aceasta găzduind o seră complexă cu un spaţiu destinat plantelor exotice, clădirea având și o sală de lecţii şi conferinţe, un birou administrativ şi un microlaborator pentru studii şi cercetare. Valoarea investiţiei, ale cărei lucrări au durat un an, este de 2.152.746,86 lei şi este finanţată de Consiliul Judeţean Prahova”, ne-a menționat interlocutoarea noastră. Sera este împărțită pe trei zone, în funcție de specificul plantelor, respectiv plante care iubesc lumina, plante care preferă umbra și umiditatea, și cele care cresc în aer liber, la soare – cum sunt cactușii. Majoritatea plantelor existente acum în sere reprezintă donații din partea celor care iubesc natura și florile, dar fiecare dintre acestea are o poveste aparte, pe care sera Gradina Botanica Bucov2vizitatorii o vor putea afla de la reprezentanții muzeului. Astfel, dacă în sera de afară se află multe specii de cactuși, mulți dintre ei plini de boboci gata să înflorească, în schimb, în sera din interior pot fi admirate mai multe specii de arbuști, plante sau flori, printre care: Arborele de cauciuc, diverse specii de crin- precum Crinul ureche de elefant, Pomul umbrelă, leandri cu flori de diverse culori, margarete galbene, petunii mexicane, iasomia de cameră, palmieri, papiruși, dafin, bananier, Arborele banilor, Floarea pasiunii și Floarea dragostei etc. De asemenea, vizitatorii vor putea afla și povestea Florii de hârtie – care a devenit simbolul Greciei- sau pe cea a ”strămoșului coniferelor”, care în alte țări este împodobit cu beteală și globulețe, pentru Sărbătoarea Crăciunului.

Explozie de frumusețe și culoare

Fiind una dintre secțiile muzeului amintit, în cadrul Grădinii Botanice, în aer liber pot fi admirate peste 300 de specii de arbori şi arbuşti, plante şi flori ornamentale, repartizate în diverse sectoare precum Grădina Engleză, cea Italiană, Grădina Franceză şi o zonă alpină. De altfel, cei care vor ajunge la acest sfârșit de săptămână, dar și în zilele următoare în acest loc se vor putea convinge singuri că este, de fapt, un loc unde frumusețea și culoarea au explodat, la propriu, mai ales în această lună, a florilor. Trandafirii sunt înfloriți și sunt în continuare plini de boboci, sunt înfloriți și bujorii, și parfumatele garofițe. De asemenea, pot fi văzute și pâlcurile de margarete albe, dar și de maci, adevărate tablouri vii fiind oferite și de tufele de iriși galbeni și mov, putând fi admirat însă și un iris- unicat – de culoare neagră. Mai trebuie adăugat că aici există şi un iaz cu peşti exotici, dar şi o fântână arteziană, elemente care completează atmosfera de liniște și relaxare pe care o poate găsi oricine vrea să vadă, ieșind din Ploiești, natura la ea acasă.