N.D.

Pentru angajații din administrația ploieșteană a căror activitate se poate desfășura și de la distanță – așa cum s-a întâmplat și în ultima perioadă, pe perioada stării de urgență – s-a decis prelungirea acestui mod de lucru. Potrivit unei dispoziții semnate de primarul Adrian Dobre, s-a hotărât ca desfăşurarea activităţii prin munca la domiciliu, pentru personalul din Primăria Ploiești, să continue și pe perioada stării de alertă, una dintre condițiile impuse fiind ca fiecare angajat să prezinte şefului ierahic raportul de activitate pentru fiecare zi lucrată. Pentru cei care nu vor putea să lucreze de acasă, desfăşurarea activităţii la sediul instituţiei se va face prin respectarea mai multor măsuri, în contextul pandemiei de coronavirus, care au drept scop protejarea angajaților. Astfel, programul de lucru va fi decalat, astfel încât începerea, respectiv terminarea activității să se realizeze la intervale de minimum o oră, pe parcursul a minimum trei ore, în tranşe de minimum 20% din personal.