S.C. Hale și Piețe a anunțat că, începând de astăzi, spațiile pe care le administrează, respectiv Halele Centrale și piețele agroalimentare din Ploiești, vor avea program de funcționare de vară. Concret,  la Halele Centrale, în zilele de luni, marți, joi, vineri, va fi deschis în intervalul orar 7.00-19.00, în zilele de miercuri și sâmbătă – între orele 7.00-14.00, duminica fiind închis.
În toate piețele agroalimentare din municipiu, programul de funcționare va fi, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 05.00-22.00.