Giorgiana Radu

 

 
Ce se-alege de noi, ce ne-așteaptă pe fiecare? Clepsidra timpului se scurge încet, dar sigur. Moartea e certitudinea ce ne respiră-n ceafă permanent, indiferent de vârstă, întărind zicala „nu aduce anul, ce aduce ceasul”. Dar, uneori, mai tragică decât moartea este perioada care o precede.

Citeam zilele trecute un material care arăta degradarea umană, nemiloasă. Scriitoarea Gabriela Melinescu, în vârstă de 77 de ani, iubita din tinerețe a prea gelosului Nichita Stănescu, este arătată într-un azil din Stockholm. Imobilizată într-un scaun cu rotile, femeia cu păr alb și privirea pierdută în universul stăpânit de boală nu lasă să se întrevadă nimic din ceea ce-a fost ieri. Este străină de propria-i existență. Silvia Luca, soprană, prietena poetei de peste 45 de ani, cea care o vizitează și îi povestește din cele trăite, nu știe dacă Gabriela Melinescu o mai recunoaște, dar asta n-o împiedică să-i fie alături.
O altă imagine a neiertării timpului arată o femeie de 84 de ani, umilită și bătută de propria fiică. În pielea goală, în incita curții, femeia neputincioasă este batjocorită inuman de cea căreia i-a dat viață. Greu de privit o astfel de scenă!
Timpul ne răsfață, dar nu ne iartă. Iluzia tinereții se isprăvește mult mai repede decât ne imaginăm. Dacă învățăm să acceptăm pălirea juneței, mai greu e să ne obișnuim cu mutilarea fizică a celui (celei) care ne știam. Cumplit este când boala nu mutilează doar fizicul, ci și sufletul. El poate fi salvarea uneori!
Ce ne-așteaptă, oare, pe fiecare? Sigur, poeta Gabriela Melinescu nu s-a văzut în astă situație tragică, nici bătrâna chinuită de fiica sa, și nici mulți alții care se află în situații greu de îndurat.
Conștientizăm moartea, dar rareori ne gândim la ce-o va precede. Poate din temere, ori cu iluzia că noi vom trece ușor granița între cele două existențe.
Ce ne așteaptă, vom vedea când va fi. Și atunci, vom spune „Doamne, ce frumos era, de ce a trebuit să se termine?… De ce a ars totul atât de repede?“, cuvintele lui Nichita Stănescu despre iubirea dintre el și Gabriela Melinescu.