Giorgiana Radu
Aşteptăm nerăbdători data de 15 mai, ca fiind ziua eliberării dintr-un prizonierat nu în carcere insalubre, ci în propriile case, alături de familie, cei mai mulți. Calculăm AMR-ul, intervievăm responsabilii din comisia întrunită pentru managerizarea covidului, în exces – zilnic spun aceleași lucruri, încât au devenit obositoare pentru cei ce le cunosc și le respectă și inutile pentru ceilalți care le-au negat de la început. Așteptarea zilei celei mari creează o febrilitate generală. Se vrea libertate! De mișcare, de plimbare, de „tăiat frunză la câini” pe străzi.
De departe, cea mai importantă formă de libertate, stringentă în aceste momente este libertatea de a munci. Oamenii au nevoie de reîntoarcerea la locul de muncă, ori de găsirea altuia. Telemunca nu a funcționat. Aceasta este libertatea care trebuie strigată acum.
Ne-am simțit nejustificat încorsetați în tot acest timp. Din multe puncte de vedere.
Comunicarea online, pe care în număr mare am criticat-o, considerând-o de fapt distanțare interumană, iată că în aceste două luni ne-a ajutat să fim aproape unii de ceilalți, indiferent unde ne-am aflat pe mapamond. Am fost și suntem în permanentă legătură, nu doar audio, ci și vizuală, cu familia, prietenii, cu oameni de știință, medici.
Cu toate acestea, vrem libertate. Nu ne priește „închisoarea” din sufragerie, ori dormitor. Vrem musai pe stradă.
Dar ce este, de fapt, libertatea? Cea mai prețioasă formă de libertate este aceea de a gândi așa cum îți dictează conștiința. Este o doctrină? Libertatea supremă este aceea de a fi tu însuți (chiar și cu masca de protecție!). Dacă putem fi și gândi așa cum ne dorim, nu asta este libertatea supremă?
Pe toți ne-a afectat și ne afectează această perioadă. Dar disperarea de a ieși din propriile case cu orice preț – chiar cu orice preț! – doar pentru a nu ne mai simți „încarcerați”, nu este cumva exagerată?
Marin Preda îl evocă pe Arghezi care povestește că Slavici – la vârsta de 70 de ani, așa cum aproximează autorul Moromeților – fiind la închisoare, a cerut temnicerului ce venise să-l anunțe că e liber să i se mai prelungească șederea cu câteva zile, întrucât avea de terminat o nuvelă.
Libertatea ține și de psihologia fiecărui individ în parte, nu doar de perimetrul în care ne purtăm pașii. Noi, după temnița asta lungă, ne-am terminat oare nuvela?
