Reprezentanții Federaţiei Române de Atletism au analizat efectele previzionatei relaxări a condiţiilor de izolare şi au creionat un scenariu de relansare a activităţii competiţionale, conform unui comunicat al forului național.
În urma consultării Comisiei Tehnice, a Comisiei de Competiţii şi a Consiliului Director pentru Situaţii de Urgență al FRA, s-a cristalizat un termen de reluare a activităţii competiţionale a concursurilor pentru juniori, tineret şi seniori, începând cu finalul lunii iulie.
Se doreşte ca până la sfârşitul lunii septembrie să poată fi organizate campionatele naţionale de pistă, alergare montană, marş şi de şosea. Organizarea acestor campionate va presupune stabilirea unui set suplimentar de măsuri de prevenţie, în acord cu recomandările de la acel moment.
Federaţia consideră că un termen de pregătire de 8-10 săptămâni (de la ieşirea din starea de urgenţă, până la debutul competiţiilor) este necesar pentru o pregătire corespunzătoare a sportivilor de performanţă şi pentru desfăşurarea unor competiţii relevante din punct de vedere al rezultatelor obţinute.
De asemenea, România avea în planul competiţional desfăşurarea mai multor întreceri internaţionale, printre care Campionatul Balcanic de Alergare Montană, Campionatul Balcanic de Seniori, Balkan Challenge 24h şi Campionatele Internaţionale de Atletism ale României.
Conducerea Federaţiei Române de Atletism a discutat cu managementul ABAF (Asociaţiei Balcanice a Federaţiilor de Atletism), care sprijină în continuare organizarea acestor competiții şi, în special, a Campionatului Balcanic de Seniori, campionat care a devenit, în acest moment, cea mai importantă competiţie europeană de atletism a anului, după ce și întrecerea continentală a fost anulată.
Rămân în planul competiţional al forului național şi Campionatul Balcanic de Alergare Montană, Balkan Challenge 24h şi Campionatele Internaţionale de Atletism ale României. Modul şi data de desfăşurare a acestor campionate, însă, sunt influenţate direct de noile măsuri care vor fi abordate de Guvernul României privind regulile de prevenţie, libera circulaţie, tranzit transfrontalier etc.
Noul calendar competiţional (cu noile date de desfăşurare a competiţiilor) va fi finalizat după ieşirea din starea de urgenţă şi aprobarea lui în prima ședință a Consiliului Federal, care va avea loc în a doua parte a lunii mai.
Competiţiile destinate copiilor se află în acest moment în analiza comisiilor din federaţie care vor ţine cont şi de condiţiile finale de desfăşurare a activităţii şcolare.
„Federaţia Română de Atletism este alături de antrenori şi sportivi, de cluburi şi asociaţii judeţene şi încearcă să găsească cele mai bune soluţii privind desfăşurarea competiţiilor de atletism în această perioadă dificilă. Conducerea federaţiei este conştientă de dorinţa sportivilor de a concura şi face toate eforturile de a păstra  structura competiţională pentru anul 2020. Nu trebuie, însă, să uităm de siguranţa sportivilor, antrenorilor şi a tuturor celor implicaţi în desfăşurarea competiţiilor de atletism şi, de aceea, orice decizie luată va fi făcută cu respectarea tuturor măsurilor de prevenţie comunicate de Guvernul României”, se mai arată în comunicatul federației.