Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului s-a născut în anul 1692 în localitatea Poltava din Ucraina. Vine în Ţara Românească foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viaţa bisericească şi culturală a Ţării Româneşti erau în apogeu.
Împreună cu ucenicul său, ieroschimonahul Mihail, precum şi cu alţi călugări, intră în obştea Mănăstirii Dălhăuţi, în apropierea oraşului Focşani, unde rămâne 20 de ani. Aici este hirotonit preot şi, la scurt timp, numit stareţ, chiar dacă nu avea încă nici 30 de ani. Sfântul Vasile adună în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri, pe care îi deprinde cu ascultarea, smerenia, tăcerea şi cu rugăciunea minţii. Astfel, stareţul Vasile face din obştea sa o adevarată şcoală de trăire isihastă.
După ce înfiinţează câteva mănăstiri în Buzău şi Vrancea, se stabileşte la Mănăstirea Poiana Mărului.
De numele său se leagă existenţa isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii minţii. Pe lângă aleasa sa viaţă duhovnicească-ascetică, stareţul Vasile era şi un bun cunoscător al scrierilor patristice şi postpatristice, din care a făcut anumite traduceri. Ca dascal al rugăciunii, marele stareţ a scris şi câteva „Cuvinte“ despre paza minţii, despre rugăciune şi creştere duhovnicească, scurte introduceri la scrierile filocalice, lucrări teologice-ascetice, în limba slavonă, care au rămas în manuscris.
A fost părintele duhovnicesc al viitorului stareţ Paisie de la Neamţ, pe care l-a călugărit în anul 1750, la Athos.
A trecut la cele veşnice la 25 aprilie 1767. Datorită vieţii sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 4-5 martie 2003, a hotărât ca el să fie trecut în ceata Cuvioşilor Părinţi purtători de Dumnezeu, cu data de prăznuire 25 aprilie.
