• Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul ar putea avea loc în luna iulie
• Cadrelor didactice li s-a recomandat să intre în concediu de odihnă până pe 21 aprilie

Cursurile se vor relua după încetarea stării de urgenţă şi asigurarea tuturor măsurilor pentru ca elevii şi cadrele didactice să fie în siguranţă, a declarat, ieri, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, potrivit Agerpres. Ea a adăugat că data exactă la care se vor reluarea cursurile se va stabili în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus, precum şi de măsurile comunicate de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. „Data exactă privind reluarea cursurilor se va stabili în funcţie de evoluţia pandemiei de coronavirus din România, precum şi de măsurile comunicate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă. În contextul informaţiilor deţinute până în prezent privind evoluţia pandemiei de coronavirus, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învăţământul preuniversitar şi universitar după încetarea stării de urgenţă şi asigurarea tuturor măsurilor, pentru ca elevii, studenţii şi cadrele didactice să fie în siguranţă”, a spus ministrul într-o declaraţie de presă. Probele scrise la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2020 ar putea fi organizate în luna iulie, a mai spus ministrul Educației, Monica Anisie, precizând că programa pentru examenele naționale nu va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea. Ministrul Educației a mai spus că situația școlară se va încheia cu minimum două note la care se adaugă nota din teză acolo unde este cazul.
Totodată, admiterea la facultate se va organiza după susținerea examenului de bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat după examenul de lincență sau disertație. „Toate aceste măsuri pe care le-am luat împreună cu partenerii educaționali pot suferi modificări în funcție de hotărârile pe care le va lua Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă”, a mai spus Anisie.
Luni, Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, anunţase că simulările examenelor naţionale au fost anulate, fiind înlocuite cu testele de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a.
„Simulările sunt anulate. Nu mai putem susţine simulările, însă aceste simulări le-am înlocuit cu acele teste de antrenament pe care le-am pus la dispoziţia elevilor de clasa VIII-a şi a XII-a. Vom pune săptămânal câte cinci teste de antrenament. Vineri vom publica baremul iar în emisiunile realizate la TVR vor fi explicate rezolvările acestor modele sau teste de antrenament, cum le-a numit Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Aceste teste este bine să fie rezolvate în parteneriat cu cadrul didactic de la clasă. (…) MEC pune la dispoziţie baremul şi elevul se poate şi autoevalua. Simulările le-am anulat şi am înlocuit simularea cu aceste teste de antrenament tocmai pentru faptul că elevul trebuie să se pregătească în continuare pentru examenele naţionale”, a precizat Anisie la Realitatea Plus. Aceasta a mai spus că le-a recomandat cadrelor didactice ca în perioada vacanţei 3-21 aprilie să intre în concediu de odihnă.