Israelul modifică o parte din liniile sale de producţie de rachete pentru a fabrica aparate de ventilat mecanic, în încercarea de acoperi deficitul naţional de echipamente medicale folosite în tratarea pacienţilor bolnavi de COVID-19, potrivit DPA, citată de Agerpres.
Ministerul Apărării a precizat într-un comunicat că linia de producţie pentru aparate de ventilat mecanic a fost inaugurată în departamentul de producţie clasificată a rachetelor al Industriei Aerospaţiale Israeliene (IAI).
„Israelul trebuie să dezvolte capacităţi independente în toate domeniile legate de gestionarea pandemiei de COVID-19. Nu putem rămâne dependenţi de achiziţiile de la alte ţări”, a spus ministrul apărării, Naftali Bennett.
Iniţiativa este un efort comun între minister, IAI şi compania israeliană de tehnologie medicală Inovytec.
Primele 30 de aparate de ventilat mecanic produse au fost deja livrate Ministerului Sănătăţii, conform comunicatului, care nu precizează câte astfel de dispozitive ar urma să fie produse în fiecare zi de aceste unităţi.
Lipsuri ale dispozitivelor respiratorii au fost raportate în întreaga lume, iar liniile de producţie se confruntă cu provocări în lanţul internaţional de aprovizionare, în contextul cererii record şi al dificultăţii achiziţionării de componente.
Liniile de producţie modificate au fost folosite în dezvoltarea de sisteme de apărare avansate, cum ar fi sisteme de arme Arrow 2 şi Arrow 3, precum şi sisteme avansate de satelit, printre alte echipamente de înaltă tehnologie.