După consultările cu partidele , desfăşurate în sistem de teleconferinţă, președintele Klaus Iohannis  a susținut, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, în care  a anunţat nominalizarea noului premier desemnat. Evidenţiind că „toate abordările politicienilor au fost consistente, mature și constructive”, Klaus Iohannis a  precizat că l-a  nominalizat  din nou pe Ludovic Orban pentru poziţia de premier desemnat.” Toată lumea a înțeles că suntem într-o situație foarte specială, de criză în care nu e loc de răfuieli politice, ci de soluții și foarte urgent. Am primit o singură propunere pentru desemnarea premierului. Avem în momentul de față un guvern în funcțiune, Guvernul Orban, care a lucrat foarte serios de la învestire și până acum.Acest guvern a lucrat foarte bine de când a început criza generată de coronavirus şi avem relativ puține cazuri de infecție și ne dorim să gestionăm criza eficient și în continuare.Este imposibil de imaginat că în timpul acestei lupte, unde noi formăm o echipă serioasă, să schimbăm totul peste noapte, atunci nimic nu ar mai funcționa”, a declarat Klaus Iohannis. În aceeaşi declaraţie, acesta a mai spus:”    Am promisiuni de la toate partidele că se vor implica pentru a trece cu mare celeritate peste procedurile parlamentare, posibil deja mâine (n-n- sâmbătă, 14 martie a.c.) să avem votul de învestire.Mă aștept de la toți politicienii să fie parte a acestui efort comun de finalizare a acestei crize, pentru a ne putea concentra 100% pe combaterea infecțiilor cu curonavirus”.Ludovic Orban a mai fost desemnat premier imediat după demiterea cabinetului pe care îl conducea, în urma unei moțiuni de cenzură susținute de PSD. A urmat o decizie a CCR  prin care s-a cerut  reluarea procedurii sub justificarea că nominalizarea urmărea de fapt provocarea alegerilor anticipate, și nu formarea unui nou Guvern.După decizia CCR, Klaus Iohannis nu l-a mai desemnat premier pe Ludovic Orban, ci pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care și-a depus mandatul ieri, chiar înainte de votul din Parlament pentru învestirea sa. Cu puţine ore în urmă, Ludovic Orban a anunțat că se autoizolează la Vila Lac, din cauză că un parlamentar PNL, Vergil Chițac, a participat la mai multe reuniuni cu liberalii deși era infectat cu coronavirus.