V. Stoica

Crește numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu și în carantină instituționalizată, sub pază, în centrele de pe raza județului Prahova. Potrivit datelor făcute publice ieri, în întregul județ se aflau în autoizolare la domiciliu 5.050 de persoane, din care 858 au intrat sub această măsură în doar 24 de ore, iar în carantină instituționalizată se aflau 130 de persoane. Echipajele Ministerului Afacerilor Interne care verifică dacă sunt respectate condițiile de izolare la domiciliu au făcut pe 25 martie peste 4.400 de controale la persoanele aflate în autoizolare, fiind întocmite trei noi dosare de cercetare penală, toate pentru încălcarea legislației privind zădărnicirea combaterii bolilor.
La nivel național, ieri la orele prânzului- când au fost făcute publice informațiile de către Grupul de comunicare strategică- erau confirmate 1.029 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), 123 de cazuri fiind noi. Dintre cele 1.029 de persoane confirmate pozitiv, 94 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 28 la București, 6 la Craiova, 5 la Constanța, una la Cluj și una la Iași).
Se înregistraseră și 17 decese, la persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău și Timișoara.
Printre cei diagnosticați cu COVID-19 este şi un jandarm la Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, care a contactat virusul în cadrul familiei. La nivelul unității din care face parte acesta au fost luate de urgență toate măsurile necesare referitoare la izolarea, atât a jandarmului în cauză, cât și a celor cu care a intrat în contact, conform procedurii anchetei epidemiologice, încă din faza în care era doar suspect.
A crescut și numărul pacienților internați la Terapie Intensivă – 29 de persoane, dintre care 23 se aflau în stare gravă.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată se aflau ieri 6.151 de persoane și alte 110.042 de persoane erau în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
La nivel național, până ieri, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 183 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, iar Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.883 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Potrivit informațiilor oficiale, niciun cadru medical din Prahova nu este confirmat cu coronavirus

Conform datelor raportate din teritoriu către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, ieri, la nivel național, erau 153 de cadre medicale și personal auxiliar confirmate cu COVID-19, dintre aceștia 70 de medici, 50 – asistente, 15 infirmiere, o îngrijitoare și 17 angajați din personalul auxiliar.
Repartiție pe județe: Arad –2, Bucureşti –36, Constanţa – 1, Covasna – 5, Hunedoara – 12, Iași – 3, Neamț – 2, Suceava – 90 și Vrancea – 2.