Împărăteasa Teodora şi împărăteasa Irina sunt cele care au stabilit, în urma sinoadelor, cinstirea sfintelor icoane. Împărăteasa Teodora s-a născut în jurul anilor 810-815, în oraşul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici), din părinţi creştini. Teodora a mai avut doi fraţi şi trei surori.Se căsătoreşte cu împăratul Teofil pe 4 mai 830. Au avut şapte copii: cinci fete şi doi băieţi. Pentru că Teodora aducea cinstire sfintelor icoane, iar Teofil era împotriva cinstirii lor, apar neînţelegerile între ei. Teofil va emite două edicte împotriva cinstitorilor sfintelor icoane, primul în anul 831, al doilea în anul 838, care aveau menirea de a distruge icoanele şi de a-i pedepsi aspru pe iubitorii lor. Îl numeşte patriarh de Constantinopol pe Ioan Gramaticul (837-843), un iconoclast radical şi prezidează un sinod în Biserica din Vlaherne, în care se aruncă anatema asupra tuturor celor care venerează sfintele icoane. Împăratul Teofil moare pe 22 ianuarie 842. După moartea sa, prigoana împotriva iubitorilor de icoane ia sfârşit. Pe tron ajunge Teodora, pentru că fiul ei, Mihail al III-lea, nu avea vârsta potrivită conducerii imperiului.Dorind restabilirea cultului sfintelor icoane, Teodora a convocat, în luna martie 843, un sinod în Palatul Kanikleion (sediul cancelariei imperiale) din Constantinopol. Este ales un nou patriarh de Constantinopol: Metodie. Acesta a alcătuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învăţătura ortodoxă a Bisericii şi condamnă toate ereziile şi pe toţi ereticii. Astfel, pe 11 martie 843, la Constantinopol, a fost restabilit cultul sfintelor icoane.