Alex Korb este neurolog, scriitor şi coach, autor al cărţii “Spirala ascendentă: cum să foloseşti neurologia pentru a inversa cursul depresiei”, cu câte o schimbare mică, volum care a devenit cel mai vândut de pe Amazon, după numai o săptămână de la lansare, potrivit AMPRESS, care preia un articol publicat de hoprea.ro.
„Acum, ia o pauză şi gândeşte-te câte forme nerealiste a căpătat fericirea. Reţelele de socializare promovează o falsă fericire. Uită-te la prietenii tăi ale căror probleme le cunoşti. Par aceştia nefericiţi? Rareori. Pentru că aleg să arate celorlalţi numai lucrurile frumoase din viaţa lor.
Biblia promovează şi ea fericirea, dar îţi spune concret cum s-o atingi când creierul îţi joacă feste? Nu prea. Sigmund Freud spunea că fericirea nu poate fi atinsă niciodată şi că viaţa noastră se află întotdeauna sub semnul plăcerii, apoi îl avem pe Epictet care contrazice această teorie, susţinând că fericirea o atingi în momentul în care reuşeşti să trăieşti în armonie şi-ţi accepţi destinul.
Am citit din fiecare şi aproape de fiecare dată am spus “Da, au dreptate” şi tot de atâtea ori mi-am spus “Bun, dar concret, cum trebuie să fac?”. Adevărul e că habar n-am.
Alex Korb vine cu explicaţii plauzile, care sună cam aşa:
1. Una dintre cele mai importante întrebări:
Când treci printr-o perioadă mai dificilă, pune-ţi următoarea întrebare: “Pentru ce pot să-i mulţumesc lui Dumnezeu?”. Nu te grăbi să tragi concluzii pripite. Korb susţine că sentimentul de mulţumire are un impact biologic asupra creierului, iar explicaţia este una simplă. Ştii cum funcţionează antidepresivul bupropion? Acesta stimulează secreţia de dopamină, precum şi sentimentul de mulţumire. Dar, fluoxetina ştii cum funcţionează? Stimulează serotonina, precum şi sentimentul de mulţumire.
Aminteşte-ţi cum te-ai simţit ultima dată când ai fost mulţumit de un lucru pe care l-ai făcut bine. Era bine, nu-i aşa? Neurologul susţine că atunci când îi mulţumeşti lui Dumnezeu, te concentrezi, de fapt, pe latura pozitivă a vieţii tale, ceea ce creşte nivelul de serotonină.
2. Exprimă-ţi sentimentele negative.
Când nu te simţi bine, încearcă să defineşti starea ta. Să fie tristeţe, supărare sau îngrijorare? Nu e o glumă, iar acest exerciţiu te va face să te simţi mai bine. Îl poţi face chiar acum dacă există gânduri care te macină.
În unul dintre experimente, participanţilor le erau arătate fotografiile oamenilor ce avea diferite expresii ale feţei, iar reacţiile creierului lor erau înregistrate. Aşa cum s-a prevăzut, amigdalele reacţionau la emoţiile reprezentate.
Atunci când participanţii au fost rugaţi să exprime aceste emoţii, li se activa cortexul cerebral prefrontal ventrolateral, iar activitatea amigdalelor scădea. Cu alte cuvinte, exprimarea emoţiilor reduce impactul lor asupra omului.
3. Ia o decizie!
Ţi s-a întâmplat vreodată să te simţi mai uşurat după ce ai luat o decizie? Nimic nu e întâmplător. Neurologul susţine că atunci când iei o decizie, pe lângă faptul că rezolvi problemele, reduci anxietatea şi îngrijorarea. Atunci când luăm o decizie, elaborăm intenţii şi stabilim obiective. Toate acestea au un impact pozitiv asupra cortexului prefrontal, reducând astfel intensitatea tulburărilor. Mai mult decât atât, luarea deciziilor ajută la reducerea activităţii striatumului, care de cele mai multe ori ne provoacă impulsuri şi acţiuni negative.
4. Intră în contact cu alţi oameni.
În una dintre cercetări, participanţii se jucau într-un joc computerizat cu o minge. Unul dintre jucători arunca mingea, celălalt i-o întorcea. Dar de fapt doar unul din aceştia era o persoană, iar cel de-al doilea jucător era… calculatorul. Participanţilor li s-a spus că figura din ecran e condusă de un alt om. Ce crezi că se întâmpla atunci când colegul refuza să îi întoarcă mingea? Creierul jucătorului avea o reacţie similară ca şi în cazul durerilor. Cu alte cuvinte, creierul nostru percepe respingerea de către alt om în acelaşi fel în care ne-am fractura mâna, de exemplu.
Excluderea socială activizează cortexul frontal şi centrul durerii, exact ca şi durerea fizică.
Pe scurt, pentru creier sunt foarte importante relaţiile cu cei din jurul nostru. Vrei să te simţi mai bine şi să fii fericit? Apropie-te de prietenii, rudele şi colegii tăi, iar pe cei dragi îmbrăţişează-i şi sărută-i mai des.