Homeopatia reprezintă o alternativă la sistemul tradițional existent, care presupune tratarea unui individ cu substanțe diluate provenite din plante, minerale sau animale. În funcție de simptomele specifice și starea generală a corpului, homeopatia identifică remediul cel mai potrivit pentru fiecare pacient, potrivit AMPRESS, care preia informaţii prezentate de sfatulparintilor.ro. În cazul în care doriţi să apelaţi la această alternativă, iată câteva informaţii utile:
Homeopatia este o metodă științifică de tratament medical care urmărește să stimuleze tendința naturală de vindecare a organismului. Remediile homeopate au fost demonstrate în urmă cu peste 200 de ani, de către Samuel Hahnemann, părintele homeopatiei. El a descoperit astfel „legea similitudinilor”, conform căreia remediul unei boli poate declanșa boala respectivă la o persoană sănătoasă. Astfel, specialiștii prescriu un medicament care provoacă simptome cât mai apropiate de cele ale pacientului.
Homeopatia are la bază următoarele două principii:
– Principiul singurului remediu, conform căruia un medicament va vindeca totalitatea simptomelor de la nivel mental, fizic și emoțional simțite de pacient;
– Principiul dozei minime care face referire la faptul că medicul homeopat va prescrie un număr mic de doze infime, iar apoi va aștepta să vadă efectele apărute.
La baza homeopatiei stă teoria conform căreia fiecare persoană este diferită atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mental și emoțional. Luând în considerare acest aspect, împreună cu considerentul că prin naștere preluăm ereditar o serie de alte informații genetice, dar și faptul că toți avem condiții de viață total diferențiate, devine evident conceptul că fiecare om va dezvoltă o boală într-un mod diferit. Tocmai de aceea homeopatia folosește tratamente individualizate în funcție de specificul fiecărui pacient. Astfel, se poate concluziona că tratamentele homeopate sunt pentru toată lumea! Femeie, bărbat, copil, adolescent, adult sau vârstnic, fiecare poate găsi remediul potrivit .
Într-adevăr, când vine vorba despre copii și tineri, tratamentele homeopatice au o reacție mult mai rapidă decât în cazurile celorlalte categorii de vârstă, procentul fiind foarte ridicat. Ceea ce este foarte important de știut este faptul că, administrat încă de la primele simptome ale unei afecțiuni, tratamentul homeopatic crește probabilitatea de vindecare și previne îmbolnăvirile ulterioare prin stimularea mecanismelor de apărare a organismului.
Efectul remediilor terapeutice este foarte complex, dat fiind faptul că are intervenții asupra întregului organism, îmbunătățind astfel starea de sănătate pe plan mental, fizic și emoțional. Luând în considerare și toxicitatea inexistentă asupra organismului, precum și prețurile mici la care sunt comercializate, medicamentele homeopate devin o opțiune de luat în considerare pentru oricine.
Există totuși și unele cazuri de boală care nu se pot vindecă, date fiind anumite variabile precum: ereditatea, vechimea bolii, condițiile favorizante de menținere a acesteia, abuzul de medicamente, alcool, tutun etc.
Homeopatia se folosește pentru o serie de afecțiuni, precum:
– Interne: astm, bronșită, gastrită, ulcer, colită, tulburări circulatorii, afecțiuni ale tiroidei sau ficatului, tulburări digestive, tensiunea scăzută, migrene, obezitate etc;
– Musculo-scheletice și neurologice: artrită/reumatism, dureri de spate, entorse, leziuni, gută, nevralgie sciatică, accidente vasculare celebrale etc.;
– Dermatologice: acnee, eczeme, buşeuri, herpes, pierderea părului, leziuni herpetice etc.;
– Ureche, nas și gât: febră, otită, laringită, rinită, sinuzită, amigdalită etc.;
– Ginecologice: dureri menstruale, afecțiuni ale ciclului menstrual, menopauză, cistita, scurgeri vaginale, fibrom etc;
– Urologice: impotență, ejaculare prematură, afecțiuni ale prostatei etc.;
– Mentale/emoționale: anxietate, atacuri de panică, depresii, insomnie, tulburări privind alimentația, stres, diverse fobii etc.