Ieri, şedința Camerei Deputaților și a Senatului programată pentru votul de învestire a Cabinetului Orban II a fost suspendată din lipsă de cvorum. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, președinte al Camerei Deputaților, a anunțat că nu există cvorumul necesar pentru desfășurarea lucrărilor, din 465 de parlamentari, fiind doar 188 care și-au înregistrat prezența. Potrivit regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru ca şedinţa în care urma să se votează învestirea Guvernului Orban II să se fi putut desfăşura era nevoie de prezenţa în sală a cel puţin 233 de parlamentari, astfel încât să se asigure cvorumul necesar şedinţelor comune. PSD, Pro-România, ALDE și UDMR anunțaseră de altfel că nu participă la ședință. Cu puţin înainte de începerea şedinţei, Curtea Constituțională a decis că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier. Conform unui comunicat, CCR a stabilit că președintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, astfel că șeful statului trebuie să facă o nouă propunere.

Ludovic Orban acuză „un partizanat evident în favoarea PSD”

Ludovic Orban susține că decizia Curții Constituționale potrivit căreia este neconstituțională desemnarea sa ca premier nu reprezintă „nicio lovitură”. În acelaşi timp, acesta s-a lansat într-un atac la Curtea Constituțională pe care a acuzat-o de „partizanat evident în favoarea PSD”. „Nu e nicio prevedere constituțională care îl împiedică pe președintele României să nominalizeze un candidat cum sunt eu. Nu putem să nu constatăm un partizanat evident în favoarea PSD care s-a manifestat sistemic”, a spus Orban. El a adăugat că nu înțelege „pe ce text constituțional s-a bazat” CCR care a invocat o decizie din 2014 referitoare la un proiect de revizuire, în condițiile în care în 2018 o altă decizie spune că acestea „nu pot face parte din jusrisprudență”.

PSD nu va face nicio propunere de prim-ministru

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat ieri că PSD nu va face nicio propunere de prim ministru, după ce Curtea Constituțională a cerut reluarea procedurii de desemnare, motivându-și decizia prin „faptul că nu am fost luați în considerare prima oară” de președintele Klaus Iohannis. „PSD e în opoziție și e minoritar în acest moment în Parlament. În principiu, ca președinte interimar, nu cred că de această dată PSD va merge cu o propunere de prim ministru”, a spus Ciolacu, la întrebările ziariștilor, potrivit Hotnews. Marcel Ciolacu a confirmat că, înainte de prima propunere, a avut o discuție cu Victor Ponta și „ne-am gândit prima oară la dl Raed Arafat” dar acesta a declinat oferta, așa că s-a mers pe varianta lui Remus Pricopie. Întrebat de ce nu mai vine cu o nouă propunere acum, liderul interimar al PSD a răspuns: „Faptul că nu am fost luați în considerare prima oară” deși „era clar că vom forma o majoritate”. Pe de altă parte, Ciolacu a spus că „la această oră nu are nimeni majoritate în Parlament deoarece nu este creionată” și că îi pare „rău că președintele a fost pus în această postură de către PNL”. În ceea ce privește alegerile anticipate, „dacă nu se creionează o majoritate, dar nu o mascaradă, se poate ajunge” și la această variantă.

Preşedintele Klaus Iohannis: „Nu voi desemna un premier decât atunci când voi considera că este decizia justă pentru România”

Aseară, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă după ce CCR a constatat că există un conflict juridic de natură constituţională între preşedintele Klaus Iohannis şi Parlament, lansându-se într-un atac la adresa PSD. „Ceea ce face PSD este o sfidare fără precedent la adresa oamenilor, cu atât mai mult cu cât România are nevoie de acțiune politică responsabilă, nu de politicieni care să o ducă în instabilitate. Vedem un PSD obsedat de putere, care refuză să recunoască că și-a pierdut legitimitatea. Coalizarea unei alianțe în jurul PSD ar însemna înșelarea așteptărilor românilor. Am mai spus, cea mai legitimă soluție este revenirea la votul românilor, care să dea o forță politică capabilă să guverneze pentru cetățean. Nu putem continua așa cu situații de blocaj perpetue, cu guverne demise trimestrial. Chiar și cu un guvern interimar, România este o țară guvernată. Nu voi desemna un premier PSD. Nu există niciun partid și nicio coaliție cu majoritate în Parlament. Nu voi desemna un premier decât atunci când voi considera că este decizia justă pentru România”, a declarat președintele.