După fix o lună de pauză, „lupii” s-au întors la antrenamente, prima ședință de pregătire a anului desfășurându-se, astăzi, pe „Ilie Oană”.
La primul apel al noului staff tehnic, alcătuit din Costel Enache (antrenor principal), Cătălin Munteanu (antrenor secund), Mihai Ștețca (antrenor pentru portari) și Alessandro Cittadino (preparator fizic), au fost convocați doar 17 jucători, aproape toți dintre cei care au călcat pe „Ilie Oană” făcând parte din efectivul „galben-albaștrilor” și în prima parte a sezonului, lista celor la care s-a renunțat fiind chiar stufoasă.
Singura noutate clară a reprezentat-o apariția tânărului Mihai Nițescu (18 ani), internaționalul de juniori care a evoluat, ultima dată, pentru Petrosport Ploiești. De menționat și că mijlocașul paraguayan Derlis David Meza Colli a absentat motivat, el urmând sa revină în țară în cursul zilei de mâine, până la apariția ”fețelor noi”, cel mai important capitol al începutului de mandat pentru Enache fiind cel al… rezilierilor!

Transfer din Argentina, via BotoșaniJucatorii au aplaudat...

Efectivul petroliștilor va primi întăriri în aceste zile, chiar în cursul după-amiezii de ieri fiind așteptat să sosească mijlocașul argentinian Lionel Pierce (26 ani), fotbalist care a evoluat, în turul campionatului, pentru FC Botoșani. Acesta a jucat în 6 meciuri pentru moldoveni, în prima parte a sezonului, în doar un singur joc fiind integralist (cu Chindia). Mijlocaș defensiv, având și pașaport italian, acesta a bifat, în cariera sa, cele mai multe apariții în eșalonul secund din Argentina, la Deportivo Santamarina. Rămâne de văzut dacă această nouă încercare de ”implant” de la FC Botoșani – club care, a reprezentat o sursă importantă de ”inspirație”, de-a lungul ultimilor doi ani pentru board-ul Petrolului – va fi mai inspirată decât precedentele!
În plus, așa cum s-a mai scris, foarte aproape de a ajunge la un acord cu formația noastră mai sunt portarul Miguel Santos (25 de ani), cel care în toamnă a jucat pentru Academica Clinceni, acolo unde a fost împrumutat de la Astra Giurgiu, și mijlocașul stânga Armando Vajusi (28 ani), un fost internațional albanez, care a trecut, în cariera sa, pe Litex Lovec, Chievo Verona, AS Livorno, Pro Vercelli, Avelino și, ultima dată, KF Teuta. Vajusi – 6 meciuri și un gol pentru Albania – reprezintă totuși ”un semn de întrebare”, acesta neavând echipă, din vară, astfel că în sezonul 2019-2020 nu a evoluat nicăieri niciun minut! Culmea, un jucător cotat foarte bine la un moment dat (2 milioane de euro acum câțiva ani), cu un CV bun, dar care a ”întrerupt activitatea” în ultimele 6 luni… Poate se ”revigorează” la Petrolul!

Stan (Enache) și curățenia de iarnăEnache...

În ceea ce privește lista despărțirilor, Petrolul a ”curățat” lotul, efectiv, o serie de jucători fiind anunțați că nu mai intră în vederi pentru restul sezonului: Cezar Lungu, Ștefan Bărboianu, Petru Racu, Alexandru Zaharia, Alexandru Munteanu, Cătălin Ștefănescu, Ionuț Cioinac, Mădălin Mihăescu și Guy Gnabouyou. „Este un moment care, personal, nu-mi place deloc, acesta al despărțirilor, pentru că în spatele fiecarei rezilieri se ascunde și o poveste de viață! Trebuie, însă, să judecăm realist și am preferat să facem această remaniere pentru că vrem să le redăm oamenilor speranța în ceea ce privește lupta pentru promovare. Vor veni maximum șase jucători, toți sunt străini, sperăm să ajungă toți până duminică, la ora plecării în cantonamentul din Antalya”, a precizat președintele clubului, Marius Stan.
Decizia asupra rezilierii acestor angajamente poate fi ”interpretată”, majoritatea celor la care s-a renunțat fiind (prea) ”apropiați” de fostul antrenor, Flavius Stoican, dintre aceștia Ștefan Bărboianu fiind jucătorul care a bifat cele mai multe minute! Și, se spune că, pe aceeași ”listă” au mai fost câteva nume, ”salvate” în ultima clipă de o… ultimă șansă, Blănaru și Deac fiind și ei în categoria celor la care staff-ul ar fi vrut să renunțe, doar că, aceștia, având, deja, două echipe la care au jucat, nu puteau fi ”lăsați pe drumuri”!

Lotul prezent la primul antrenament:
Portari: Raul AVRAM; Cristian APOSTOLACHI.
Jucători de câmp: Alves da Silva WALACE; Alberto OLARU; Valentin ȚICU; Antoniu MANOLACHE; Cristian SÎRGHI; Laurențiu MARINESCU; Ianis STOICA; Alexandru Saim TUDOR; Mario BRATU; Robert-Daniel ENACHE; Gabriel DEAC; Hamza YOUNES; Sergiu ARNĂUTU; Ștefan BLĂNARU; Adrian NICOLAE (17 ani/fundaș central; CCJ FC Petrolul Ploiești) și Mihai NIȚESCU (18 ani, mijlocaș; Petrosport Ploiești).

Coordonatele pregătirii din această iarnă:
08 ianuarie – 11 ianuarie: Ploiești.
12 ianuarie – 24 ianuarie: Belek (Turcia).
Jocuri de verificare stabilite: vs BSC Budaorsi (18 ianuarie; Ungaria, Liga 2); BFC Siofok (21 ianuarie;Ungaria, Liga 2)
25 ianuarie – 01 februarie: Ploiești.
Joc de verificare: vs Turris Tr. Măgurele (30 ianuarie)
02 februarie – 14 februarie: Side (Turcia);
Jocuri de verificare stabilite: vs FC Nizhniy Novgorod (4 februarie; Rusia, Liga 2); FC SKA Khabarovsk (7 februarie; Rusia, Liga 2); FK Graficar Beograd (8 februarie; Serbia, Liga 2).
15 februarie – 23 februarie: Ploiești

Banner pentru Catinca

Trecut în neființă marți după-amiază, fostul atacant petrolist Marcel Catinca a fost omagiat de suporterii petroliști, ”Peluza 1” dedicându-i, ieri, la reunire, un banner comemorativ.
Trupul fostului atacant petrolist va fi condus pe ultimul drum astăzi, la ora 14,00, cortegiul funerar urmând să plece de la catedrala ”Sf. Ioan” spre stadionul ”Ilie Oană” și, apoi, către Cimitirul ”Bolovani”.

banner fotbal
Foto: Cristian Stavri, Marcel Marin